Un băiat de 15 ani a fost ucis de alți doi adolescenți, care l-au îngropat apoi în curtea unei case.
Băiatul plecase de acasă cu trotineta. Când a văzut că nu se mai întoarce, mama copilului a sesizat Poliția cu privire la dispariția acestuia.
Alin Mario Berinde a fost dat dispărut marți. Plecase luni de acasă cu trotineta și nu s-a mai întors, iar a doua zi mama lui a alertat Poliția.
Oamenii legii au demarat cercetări și au găsit inițial ghetele, apoi trotineta băiatului într-un tufiș. La scurt timp, au descoperit că trupul neînsufleţit al băiatului a fost îngropat în curtea unei case din localitatea Cenei, judeţul Timiş.
Poliţiştii au procedat mercuri dimineaţă la dezgroparea cadavrului, iar cei care l-ar fi omorât, doi adolescenţi, au fost reţinuţi şi sunt audiaţi.





