Un tâlhar de 17 ani care a deposedat o femeie de geanta pe care o avea pe umăr a fost prins prin intermediul obiectelor furate. Mai exact, este vorba despre o pereche de căști de la Apple, Air Pods, care au arătat victimei locația tâlharului.
”Respect Poliția Română! Și nu o spun pentru că am lucrat puțin timp acolo și am văzut cât de dedicați și profesioniști sunt, ci pentru că, de 24 de h, le-am dat serios de lucru! Aseară, la ora 22, fix în fața blocului, când stăteam la o discuție cu o vecină, a trecut unul în viteză și mi-a furat geanta! Nu și telefonul (care e prelungirea mâinii)… Așa justific eu că nu am opus prea multă rezistență și nici nu am urmărit făptașul! Practic, am stat ca fraiera în timp ce un puști cu glugă pe cap făcea sport cu geanta mea pe umăr! …Și aici intervine Poliția Română, mai precis Secția 14, București!
După ce am sunat la 112 și am bâlmăjit ceva (habar n-am ce), au ajuns imediat la locul faptei! Incoerentă și ofticată pe viață, cum eram la ora aia, tot ce am putut să le spun e că aveam o geantă… pe care acum n-o mai am… și habar nu am ce era înăuntru! Dar telefonul era asupra-mi, că doar sunasem la 112 şi apoi am închis cardurile! După ce oamenii legii m-au descusut fără succes, că eram haotică, au plecat să caute acul în carul cu fân! Și ce să vezi? L-au găsit!! Asta promptitudine! Nici nu am apucat să povestesc în casă întreaga prostie omenească și a sunat telefonul!! Geanta mea, aruncată, zăcea la câteva blocuri distanță, lângă niște tomberoane! Nu știu ce magie au făcut polițiștii ăștia, dar m-au sunat să vin să mi-o iau!
Au urmat apoi procedurile alea multe și migăloase: întrebări, declarații, amprente şi descrieri! Polițiștii au fost jos pălăria! Eu? Am fost așa de varză încât nu am putut să le spun nici jumătate din obiectele din geantă, de parcă nu era a mea! (Bine că nu arestau prostanace, că și acum eram dupǎ gratii)
Partea cea mai faină abia acum începe!! De dimineață, când unii sărbătoreau Ziua Unirii Principatelor Române, alții căutau căștile AirPods… alea de nu își amintiserǎ cu o seară înainte că le aveau în geantă! Care geantă? Aia furată şi recuperatǎ ulterior! Și uite așa dau pe Find my AirPods… Și le descopǎr pe strada de lângă mine, adică prin vecini! Sun din nou la poliție, că deja ne cunoșteam! Mă așteptam să mă înjure puțin, la cât i-am ținut la completat documente cu câteva ore înainte! Și când colo, ce să vezi?? M-au anunțat să nu merg singură la recuperat de căști, să stau potolitǎ şi să îi aștept!
Și uite așa, cu sprijinul polițiștilor Secției 14 și al lui Apple… am verificat împrejurǎrile pânǎ am ajuns la un cuib de puști certați cu legea și prieteni cu drogurile! Mi-am găsit tot ce nu știam că avusesem în geantă… de la rujuri, acte, câte și mai câte, dar mai ales cǎştile detective! A urmat o nouă zi la Poliție, dar cu spor și cu sentimentul că nu ți se trântește o ușă în nas când ai nevoie de ajutor! Cum arată Secția 14? Plină de tineri cu idei, deschiși la propuneri firești menite să soluționeze problemele și chiar cu empatie și respect pentru ambele părți implicate! Așadar… Respect Poliția Română! Fiecare sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române în felul lui! La mine a fost de neuitat!”, a povestit femeia, pe facebook.
Poliția Română a transmis că tânărul de 17 ani a fost reținut, fiind acuzat de tâlhărie calificată.
”Geanta ar fi conținut mai multe bunuri personale, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3.000 de lei, iar autorul ar fi părăsit ulterior zona în fugă.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție din cadrul subunității, care au demarat activități specifice de cercetare, iar semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei au fost diseminate polițiștilor aflați în dispozitivul curent.
În urma activităților informativ-operative desfășurate, la data de 24 ianuarie 2026, polițiști din cadrul Secției 14 Poliție au identificat și depistat persoana bănuită, un tânăr în vârstă de 17 ani, pe o stradă din Sectorul 4.
Asupra acestuia au fost găsite bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată comisă în data de 23 ianuarie 2026.”, a transmis Poliția.





