fbpx
luni, mai 6, 2024
spot_img

OMS consideră din ce în ce mai puțin probabil un al doilea val al infecțiilor cu coronavirus

Citește Și

- Reclamă -

Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat luni că modelele cu care se lucrează elimină „tot mai mult” posibilitatea producerii unui al doilea val important de coronavirus, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat postului de radio din Barcelona RAC-1, Maria Neira a cerut totuşi „multă prudenţă” şi „bun simţ” în această fază „foarte critică” de eliminare a restricţiilor.

- Reclamă -

Responsabila OMS a cerut populaţiei să nu dea dovadă „nici de paranoia, nici de excesivă relaxare” şi să „înveţe să convieţuiască cu bolile infecţioase”.

„Există multe modele care avansează numeroase probabilităţi: de la o reizbucnire punctuală şi până la un al doilea val important, dar această ultimă posibilitate este tot mai mult eliminată. Suntem mult mai bine pregătiţi în toate domeniile”, a spus ea.

Potrivit lui Neira, „a fost diminuată atât de mult rata de transmitere, încât virusul va avea dificultăţi să supravieţuiască. Trebuie să fim însă foarte prudenţi pentru a declara că acesta este sfârşitul valului însă datele arată că cel puţin a fost evitată transmiterea şi explozia din primele săptămâni”.

- Reclamă -

Totuşi, a precizat ea, „nu putem face multe previziuni deoarece următoarele săptămâni vor fi o fază critică”.

„După relaxare trebuie să vedem cum se comportă virusul. Să sperăm că nu vor mai exista focare, dar va fi o luptă de zi cu zi. Peste două sau trei săptămâni vom vedea ce se întâmplă şi dacă este nevoie de o corecţie chirurgicală”, a spus responsabila OMS cu privire la ridicarea restricţiilor din prima fază în care a intrat şi Spania.

Spania, asemenea altor ţări vecine, a început ridicarea treptată a restricţiilor de deplasare, după măsurile de izolare impuse pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.

Sursa: Digi24

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO EXCLUSIV – O mașină a fost luată de apă la Vâlcănești. Zeci de oameni sunt izolați

Natura s-a dezlănțuit în ziua de Paște. ISU a emis cod portocaliu de vreme severă, iar mai multe localități...
Sari la conținut