fbpx
marți, mai 7, 2024
spot_img

VIDEO Filmarea anului pe pârtie. Un monitor de schi s-a jucat cu un urs ca să salveze alți turiști

Citește Și

- Reclamă -

Un monitor de schi care se afla la cursuri pe una dintre pârtiile din Predeal a reușit să producă filmarea sezonului, dar în același timp să salveze zeci de turiști speriați de o întâlnire neașteptată cu un urs adult.

Adrian Stoica a văzut ursul undeva la mijlocul pârtiei, s-a oprit din coborâre și odată cu el au procedat la fel și alți schiori care nu au știut cum se procedează în astfel de situații critice.

- Reclamă -

Monitorul de schi le-a cerut oamenilor să rămână grupați și să facă gălăgie în speranța că ursul se va speria și va pleca în pădure. Schiorii însă au reacționat timid, iar animalul a rămas pe pârtie, alergând dintr-o parte într-alta, aparent în joacă.

În cele din urmă, Adrian Stoica s-a desprins de grup și a început coborârea pe pârtie în viteză, avertizând în același timp alt grup de schiori de pericolul care îi pândește.

În momentul în care monitorul de schi a început coborârea, ursul a început să-l urmărească în alergare și părea gata de atac. La un moment dat, ursul se oprește și se retrage în pădure.

- Reclamă -

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Institutul Geologic al României va face foraje la Slănic. Încearcă să identifice sursa surpării din zona centrală

Situația de urgență de la Slănic nu este încă rezolvată. Începând de mâine, specialiști din cadrul Institutului Geologic al...
Sari la conținut