fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Arme neletale confiscate din cauza nerespectării regimului armelor și munițiilor

Citește Și

- Reclamă -

Joi 26 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul celor 4 secții urbane din Ploiești s-au efectuat verificări la deținătorii de arme și muniții neletale supuse autorizării de pe raza municipiului Ploiești.

Potrivit IJP Prahova, au fost verificați 13 deținători de arme, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale pentru abateri de la prevederile Legii 295/2004 R, respectiv pentru păstrarea în condiții necorespunzătoare a armelor și munițiilor deținute, fiind totodată indisponibilizate două arme neletale și anulate 5 certificate de deținător.

- Reclamă -

În urma verificărilor efectuate s-au înregistrat două infracțiuni:
-cu ocazia verificării la domiciliu a unui deținător de arme din municipiu, s-a constatat faptul că acesta decedase, iar fiul său a deținut în continuare arma, fără să o predea;
-cu ocazia unei alte verificări, s-a constatat faptul că un bărbat care deținea o armă în baza unui certificat de deținător, a purtat și schimbat fără drept locul de deținere al armei, la o altă adresă decât cea menționată în documentele prevăzute de lege.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cele două arme fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 

Imagine cu caracter ilustrativ, ziare.com.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut