Consiliul Judeţean şi 13 primării din Prahova urmează să creeze o nouă asociaţie, care se va ocupa de transportul public de călători în zona metropolitană Ploieşti, dezvoltarea infrastructurii şi achiziţia de autobuze nepoluante din fonduri europene.
Din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova” ar urma să facă parte Consiliul Judeţean, Primăria Ploieşti şi primăriile din oraşele Băicoi, Boldești-Scăeni şi Plopeni şi comunele Ariceștii Rahtivani, Blejoi, Bucov, Berceni, Bărcănești, Brazi, Păulești, Târgșoru Vechi şi Valea Călugărească. În primul rând, noua asociaţie ar urma să se ocupe de gestionarea serviciului de transport de călători în zona metropolitană Ploieşti şi delegarea către unul sau mai mulţi operatori.
În plus, conform statutului propus, noul ADI va avea atribuţii şi pe linie de gestionare a infrastructurii de transport, elaborare a unei strategii de dezvoltare în acest domeniu şi urmărirea unor investiţii. Se urmăreşte inclusiv atragerea de fonduri europene. Ţinta anunţată de autorităţile judeţene este de a cumpăra, în baza acestei asocieri, mai multe autobuze electrice.
Proiectul de hotărâre privind asocierea în domeniul transportului în zona metropolitană Ploieşti a trecut până acum prin consiliile locale implicate. El urmează să fie dezbătut de Consiliul Judeţean Prahova pe 31 ianuarie.