fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

CSM-CSS Ploieşti are trei campioni!

Citește Și

- Reclamă -

Campionatul Naţional rezervat copiilor la categoriile 1, 2 şi 3, organizat la Bucureşti, a adus la start peste 1.000 de sportivi. Atleţii de la CSM -CSŞ Ploieşti, pregătiţi de prof. Maria Andrei şi Florin Andrei, au avut şi cu acest prilej rezultate excelente materializate prin obţinerea a 4 medalii la „copii 1” şi câte o medalie la „copii 2” şi „copii 3”.  Rebecca Andrei a obţinut, la categoria copii 1, medalia de aur la 200 metri, reuşind să intre în posesia titlului de Campioană a României cu timpul de 26.98 secunde. Cel de-al doilea titlu naţional a fost obţinut de ştafeta 4×1 tur băieţi, care, în componenţa Darius Cornescu, David Gudi, Alexandru Blănaru, Andrei Patrichi, a cucerit medaliile de aur cu timpul de 1.44.93 minute. Celelalte două medalii de la această categorie de vârstă au fost obţinute de Daniel Lascu – argint la 60 metri cu timpul de 7.95 secunde şi de Nicoleta Neagu – argint la 800 metri, cu timpul de 2.22.98 minute. La categoria „copii 2”, echipa de ştafetă 4×100 metri băieţi, în formula Andrei Blănaru, David Marinescu, Gabriel Oprescu, Teodor Marin, a obţinut medaliile de aur cu timpul de 59.62 secunde. Nu au fost mai prejos nici atleţii ploieşteni de la categoria „copii 3”  care au reuşit să intre în posesia unei medalii, în proba de ştafetă 4×50 metri băieţi. În componenţa Teodor Datcu, Cristian Zincă, Luca Moisoiu, Teodor Marin, ştafeta CSM-CSŞ Ploieşti a cucerit bronzul cu timpul de 34.11 secunde.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

O fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce au mâncat pește de Florii

O fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce au consumat pește la masa de Florii,...
Sari la conținut