Polițiști ai Biroului Drumuri Naționale și Europene au acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și pentru verificarea modului de efectuare a transportului de mărfuri și de persoane pe raza județului.
Au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.180 lei, iar ca măsuri complementare, au fost reținute două permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare auto.
Polițiștii au depistat și un conducător auto care circula, pe DN 1 B, în localitatea Albești – Paleologu, cu 55 km/h peste limita legală admisă pe acel tronson de drum. Acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, fiind sancționat, totodată, cu amendă, potrivit legii.
Sursa: IPJ Prahova