fbpx
miercuri, mai 1, 2024
spot_img

Urșii au făcut ravagii în stânele dintr-o localitate din județul Prahova. Se cere sprijinul autorităților

Citește Și

- Reclamă -

Animalele sălbatice continuă să facă ravagii în localităţile din județul Prahova. Spre exemplu,  crescătorii de animale din comuna  Filipeştii de Pădure reclamă faptul că zeci de oi le-au fost omorâte de către urşii care au intrat în stâne sau chiar în gospodării.

Supărăți că autoritățile locale nu au făcut nimic pentru a îndepărta urșii de pe raza localității, aceștia au trimis o solicitare către Inspectoratul de Jandarmi, document ajuns ulterior şi la Prefectura Prahova şi în care oamenii povestesc problemele cu care se confruntă în ultima perioadă.

- Reclamă -

Concret, crescătorii de animale reclamă că, în ultimele luni, urşii au făcut pagube materiale însemnate şi au omorât zeci de oi.

În documentul transmis, oamenii cer să se ia măsuri de urgenţă şi spun că problemele la Filipeştii de Pădure s-au intensificat începând din luna septembrie a acestui an.

De atunci şi până în prezent, animalele sălbatice au ucis între două şi zece oi pe gospodărie, iar  în câteva cazuri ajungând şi la peste 20 de oi.

- Reclamă -

Acum rămâne de văzut ce măsuri vor lua autoritățile locale.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Primele concluzii ale specialiștilor: care este cauza surpării străzii din Slănic

Autoritățile prahovene au ajuns la primele concluzii în privința cauzelor care au condus la surparea unei străzi din centrul...
Sari la conținut