fbpx
luni, mai 6, 2024
spot_img

Un agent de poliție a refuzat o mită de 1.000 de euro

Citește Și

- Reclamă -

Ofiţerii de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au prins în flagrant ieri, 3 iunie a.c., o persoană fără calitate specială în timp ce a oferit și a remis, cu titlu de mită, unui polițist, suma de 1.000 euro cu scopul ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Acțiunea de flagrant a fost organizată în baza denunţului depus la S.J.A. Bistrița-Năsăud de către un agent de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud – Poliția Municipiului Bistrița – Biroul Rutier, prin care acesta sesiza faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 03:05, un tânăr în vârstă de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, a pierdut controlul volanului și a avariat un autoturism parcat regulamentar. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că alcoolemia celui aflat la volan era de 0,68mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

- Reclamă -

În intervalul de timp cuprins între momentul constatării evenimentului rutier și până după prelevarea ultimei mostre de sânge, autorul faptei a promis în mod repetat agentului de poliție suma de 1.000 euro pentru ca acesta să nu-i întocmească dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Agentul de poliție a refuzat categoric, de fiecare dată, oferta și a sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Bistrița-Năsăud.

Faţă de tânărul prins în flagrant a fost dispusă măsură preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 h pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca procurorul competent să dispună în cauză.

- Reclamă -

Sursa: comunicat DGA

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO EXCLUSIV – O mașină a fost luată de apă la Vâlcănești. Zeci de oameni sunt izolați

Natura s-a dezlănțuit în ziua de Paște. ISU a emis cod portocaliu de vreme severă, iar mai multe localități...
Sari la conținut