fbpx
marți, mai 7, 2024
spot_img

Bulevardul Independenței intră în lucrări. Primăria Ploiești a semnat astăzi contractul de execuție

Citește Și

- Reclamă -

Vor începe în câteva zile lucrările pe Bulevardul Independenței din Ploiești. Primăria a semnat astăzi contractul de execuție, cu o valoare de 3,3 milioane de euro fără TVA și un termen de trei luni.

Primarul Andrei Volosevici a anunțat astăzi semnarea contractului de execuție, anunțând că ordinul de începere urmează să fie emis în maxim zece zile, după ce executantul va depune garanția solicitată. Termenul de execuție ar urma să fie de trei luni.

- Reclamă -

Potrivit conducerii Primăriei, lucrările de modernizare se vor derula mai întâi pe sensul întâi de pe fiecare direcție de mers, astfel încât benzile din centru de pe Bulevardul Independenței să rămână disponibile, cel puțin pentru traseele de transport public care merg la Gara de Sud.

Prețul contractului este de 16.572.079,50 lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 3,3 milioane de euro.

Obiectivul de investiții este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“””, potrivit contractului de finanțare nr. 6429/31.03.2023, încheiat de Municipiul Ploiești cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

- Reclamă -

Lucrările proiectate constau, în principal, în: demolarea elementelor existente din beton; frezarea straturilor asfaltice existente pe strada pe care se reface îmbrăcămintea asfaltică; repararea defecțiunilor de tipul burdușirilor și a refulărilor de margine; realizarea unei îmbrăcăminți bituminoase în 3 straturi (5 cm strat de uzură și reprofilare, 6 cm strat de legatură, 8 cm strat de bază); amenajarea de borduri noi la marginea drumului și înglobarea gurilor de scurgere în acestea, a anunțat administrația ploieșteană.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Rachetele antigrindină lansate în ziua de Paște nu au oprit prăpădul de la Vâlcănești

Conform Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP), după ce duminică a fost emis...
Sari la conținut