fbpx
luni, mai 6, 2024
spot_img

Știri

Profesorii și colegii îl regretă pe Sorin, absolventul mort în drum spre mare – GALERIE FOTO

Atât profesorii, cât și elevii din Liceul „Elie Radu” Ploiești îl regretă pe Sorin Mihai Panait, tânărul în vârstă de 19 ani care a murit, în drum spre mare, înainte să se afișeze rezultatele de la Bacalaureat. Pe unul dintre...

Aparatul de taxare de pe strada Maramureș ia banii șoferilor fără să elibereze bon?!

Un cititor de-al ziarului nostru ne-a trimis un mesaj prin intermediul căruia ne-a semnalat faptul că aparatul de taxare al SGU Ploiești din parcarea de pe strada Maramureș din municipiu nu a oferit tichetul pentru parcare, deși ploieșteanul ar fi...

Consilierii locali PSD vor audit extern la TCE

Grupul consilierilor PSD din Consiliul Local Ploiești apreciaza că, în acest moment, prioritatea zero a consiliului o reprezintă redresarea activitatii SC Transport Călători Expres, societate care asigură transportul public al ploieștenilor. În acest sens, grupul consilierilor PSD va sprijini...

Ce licee se închid în urma dezastrului de la BAC

Liceele cu promovabilitate ZERO, desfiinţate!După dezastrul de la BACALAUREAT, se pun lacăte pe uşi. Asta intenţionează să facă Ministrul Educaţiei, Liviu Pop. Este vorba despre zece unităţi de învăţământ din ţară care au cursuri atât la clasele I-VIII, cât...
- Advertisement -

Prefectura Prahova folosește o variantă a sistemului Windows fără licență – FOTO

Un cititor de-al ziarului nostru ne-a trimis astăzi, 5 iulie, o fotografie de la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto din cadrul Prefecturii Prahova, unde se poate observa cum monitoarele pe care sunt trecute numerele de ordine de la ghișee...

S-a semnat contractul pentru montarea și întreținerea indicatoarelor și marcajelor rutiere

Viceprimarul municipiului Ploiești, George Pană, a anunțat miercuri 5 iulie 2017, faptul că municipalitatea a semnat, într-un final contractul cadru pentru montarea indicatoarelor rutiere, a mobilierului stradal și întreținerea marcajelor rutiere. Conform edilului contractul în valoare de 5,5 milioane...

Mihai Constatin, unul dintre elevii din Prahova cu media 10 la Bacalaureat

Mihai Constantin este unul dintre cei doi elevi din Prahova care au luat nota 10 la toate cele trei materii ale examenului de Bacalaureat. Mihai este elev al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Întrebat de reporterii ziarului nostru...

Partida dintre România și Kazahstan se va disputa pe stadionul Ilie Oană

România – Kazahstan se va juca pe “Ilie Oană”!Conducerea FRF a decis ca ultima partidă, de pe teren propriu, cu Kazahstan, să se joace la Ploiești.Asta, deoarece șansele tricolorilor de mai prinde un loc la ”baraj” țin mai degrabă...
- Advertisement -

Promovabilitate 74% la Bacalaureat. 97 de medii de 10 în toată țara

Rezultatele la Bacalaureat 2017 au fost afișate pe edu.ro, site-ul Ministerului Educației. Din primele calcule, 97 de elevi au obținut media 10 la examenul de bacalaureat 2017. Cifra este valabilă pentru toată țara.Rezultatele la Bacalaureat 2017 sunt afișate și la sediile instituțiilor...

Un ploieștean a participat la Campionatul Mondial de Flyboard. VIDEO

Un ploieștean a participat luna aceasta la Campionatul Mondial de Flyboard, din Cavalaire sur Mer, Franța! A fost singurul român care a participat la competiție și a reprezentat cu mândrie țara noastră, dar și orașul Ploiești (video jos).Ploieșteanul este...

Ultimele Știri

FOTO Bărbat dat dispărut după 2 săptămâni de când a plecat de acasă

Un bărbat din Câmpina a fost dat dispărut la Poliție la două săptămâni după ce a plecat de acasă...
Sari la conținut