fbpx
vineri, mai 17, 2024
spot_img

Știri

Prejudiciu recuperat după ce polițiștii au finalizat două dosare de evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal privind un bărbat din comuna Filipeștii de Târg, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.S-a reținut faptul că, în perioada 2014-2015, acesta ar fi înregistrat în...

Și tu poți deveni polițist! Uite ce trebuie să faci!

Cei care își doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.Anul acesta, persoanele interesate de cariera de polițist se pot înscriere pe unul dintre următoarele locuri:Academia de Poliţie „ Alexandru Ioan-Cuza”...

Cinci persoane implicate într-un accident în cartierul Albert din Ploiești. FOTO

Un accident de circulație s-a produs vineri după-amiază în cartierul Albert din Ploiești, în zona sensului giratoriu. În incident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau cinci persoane. Potrivit reprezentanților ISU Prahova, o persoană a suferit un...

Noi medicamente introduse pe lista celor compensate sau gratuite

Încă 5 noi molecule, respectiv denumiri comune internaționale (DCI), au fost introduse în Lista medicamentelor compensate și gratuite, de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern. Noile...
- Advertisement -

Guvernul alocă 14,43 milioane lei pentru protecția copiilor cu tulburări de comportament

Guvernul a aprobat crearea a cel puțin 8 servicii specializate de tip rezidențial și a cel puțin 8 centre de zi pentru copiii cu tulburări de comportament, în vederea reintegrării lor școlare, familiale ori sociale. În acest scop, prin Programul...

Guvernul alocă fonduri pentru construirea a patru bănci de sânge, țesuturi și celule umane

Guvernul a aprobat printr-o Hotărâre alocarea sumei de 30,1 milioane de lei, pentru anii 2017-2018, necesară Ministerului Sănătății, în vederea îndeplinirii obiectivelor din cadrul unui proiect PHARE (Proiectului PHARE 2006/018-147.03.11) pentru implementarea directivelor Uniunii Europene privind băncile de sânge...

Noi detalii în cazul militarului găsit mort la Breaza – FOTO UPDATE

Militarul de 23 de ani care a fost găsit decedat ieri dimineață (26 aprilie) se pare că a făcut infarct miocardic. Acesta nu a făcut o activitate speciale înaintea tragicului eveniment, însă era cunoscut faptul că tânărul consuma regulat bauturi...

Un muncitor din Prahova a murit electrocutat 

Accident de muncă grav la Slobozia Conachi, în județul Galați. Un electrician care lucra la înălțime, pe un stâlp, pentru remedierea unei avarii, s-a electrocutat și a intrat în stop cardio-respirator. Bărbatul a primit primele îngrijiri medicale de la...
- Advertisement -

„Fabricat în Republica Moldova” și-a deschis porțile la Ploiești – FOTO + VIDEO

În sala Palatului Culturii s-a deschis expoziția „Fabricat în Republica Moldova”. Evenimentul are ca scop promovarea culturii și tradițiilor din Republica Moldova în Prahova. La deschiderea evenimentului au participat vicepremierul Grațiela Gavrilescu, Octavian Calmic, Bogdan Toader, dar și autorități...

„Old Cars Rally Prahova 2017” dă startul din Ploiești

În perioada 28-29 aprilie, Ploiești Shopping City devine gazda bunei dispoziții și le oferă tuturor vizitatorilor ocazia să se bucure de un eveniment cu totul special. Sfârșitul acestei săptămâni aduce, la Ploiești, o nouă ediție a Old Cars Rally,...

Ultimele Știri

Atenție – Actualizarea la iOS 17.5, pozele șterse de pe iPhone-ul tău, chiar și cu mulți ani în urmă, ar putea să reapară.

Un bug neobișnuit în iOS 17.5 pare să facă ca fotografiile șterse să reapară pe iPhone-uri recent actualizate, generând...
Sari la conținut