fbpx
luni, mai 6, 2024
spot_img

Elena Udrea, umilită în penitenciarul Târgşor

Citește Și

- Reclamă -

penitenciar targsor - Ziarul INCOMODElena Udrea a postat un mesaj pe Facebook prin intermediul echipei sale de comunicare în care spune că mutarea la penitenciarul de femei Târgşor reprezintă o formă de umilire, distrugere, o încercare de suprimare emoţională şi intelectuală. La rândul lui, apărătorul acesteia spunea aseară că Elena Udrea este mâhnită că nu-şi poate cumpăra nimic de la magazinul închisorii.

Elena Udrea reclamă pe Facebook, că „mutarea la penitenciarul pentru femei de la Târgşor reprezintă o încercare de umilire şi distrugere a omului Elena Udrea. E o încercare de suprimare emoţională şi intelectuală”. De asemenea, ea consideră că prin mutarea la penitenciar, se încearcă, practic, să i se răpească şi dreptul la apărare, fiindcă distanţa faţă de locul unde se ţine procesul este mare şi astfel, toată procedura de apărare se îngreunează.

- Reclamă -

De asemenea, fostul ministru mai reclamă că avocaţii săi nu au fost informaţi despre această decizie luată „pe ascuns, aproape clandestin”, lucru care „demonstrează premeditarea acestui demers menit să umilească şi să sece de energie un om care trebuie să se apere”. 

Udrea susţine că i-au fost încălcate flagrant drepturile, fiind izolată de familie, că nu are acces la cele mai elementare obiecte de igienă, ceea ce reprezintă o tortură emoţională şi fizică.

Mesajul integral al Elenei Udrea:

- Reclamă -

Nu mai bine o bateţi cu pietre în piaţa publică?

Mutarea la penitenciarul pentru femei de la Târgşor reprezintă o încercare de umilire şi distrugere a omului Elena Udrea. E o încercare de suprimare emoţională şi intelectuală.

În acest moment, fostul ministru nu poate nici măcar să-şi studieze dosarul. Distanţa mare faţă de locul în care se va desfăşura procesul, dublată de procedurile alambicate în ceea ce priveşte comunicarea cu avocaţii, îngreunează şi mai mult capacitatea acuzatului de a-şi susţine cauza. Tragem, deci, concluzia că această hotărâre are un puternic caracter represiv, încercându-se, practic, să i se răpească Elenei Udrea şi dreptul la apărare. 

Un om prezumat nevinovat, în cazul căruia nici măcar nu a început judecata pe fond, este deja pedepsit ca şi când ar fi fost condamnat. Avem de-a face cu o aberaţie legislativă şi procedurală şi o mare mizerie a celor care se joacă efectiv cu destine şi vieţi. Sunt proceduri care datează încă din anii ’60 şi pe care nimeni nu le-a modificat. 

- Reclamă -

Felul în care s-a procedat, brusc, pe ascuns, aproape clandestin, fără a fi informaţi avocaţii şi fără ca Elena Udrea să ştie că va fi mutată astăzi (pentru că, la prima oră a dimineţii, nu era pe listă), demonstrează premeditarea acestui demers menit să umilească şi să sece de energie un om care trebuie să se apere. 

Faptul că unui om, încă nevinovat până la pronunţarea unei decizii judecătoreşti, îi sunt încălcate atât de flagrant drepturile, că este izolat total de familie, prieteni şi de avocaţi şi că nu are acces nici la cele mai elementare obiecte de igienă echivalează, pentru oricine şi-a păstrat uzul raţiunii, cu o tortură emoţională şi chiar fizică. 

La fel de bine, ar putea să o ardă pe rug sau să o ghilotineze şi să nu se mai complice cu păstrarea aparenţelor, pentru că ele nu mai conving pe nimeni. 

Chiciu: „Are o reală problemă”

Unul dintre avocaţii fostului ministru a declarat joi seara că Elena Udrea a fost luată prin surprindere de mutarea sa la Târgşor, unde până marţi, când îi va putea fi alimentat cardul de penitenciar, nu îşi va putea cumpăra nimic de la magazinul închisorii. 

Alexandru Chiciu a declarat că şi-a vizitat clienta la Penitenciarul Târgşor şi că starea generală a acesteia este una de mâhnire şi surprindere totodată. 

„Starea de spirit a Elenei Udrea este schimbată, impactul ei cu mediul penitenciar este unul evident, are o reală problemă în a se gândi că în perioada următoare va fi vizitată de către membrii familiei sau cunoştinţe în alte condiţii decât cele în arest preventiv, respectiv fiind separată de acel geam protector specific mediului de penitenciar, este evident un alt stil şi un alt tratament pe care îl are, specific deja persoanelor condamnate, pentru că vorbim de un penitenciar, iar impactul pe care l-a avut mutarea ei în penitenciar este unul foarte important”, a declarat Chiciu. 

Avocatul a subliniat că „până marţi Elena Udrea nu are bani şi posibilitatea să-şi achiziţioneze nimic, precum apă, produse igienice, pentru că nu se pot alimenta cardurile de penitenciar, având în vedere faptul că nu se lucrează în zilele de sărbătoare”. 

Condiţiile din penitenciarul Târgşor 

Potrivit unui raport al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR), în 2013, în singurul penitenciar de femei din România, Târgşor, erau peste 700 de deţinute. Penitenciarul dispune de regim de detenţie de maximă siguranţă, regim închis, regim deschis şi arest preventiv.

„Deţinutele încadrate în regim deschis se pot deplasa oricând neînsoţite în interiorul penitenciarului (uşile camerelor nu se încuie decât în cazuri de consemn) iar deţinutele de la regimul semideschis se pot deplasa în interiorul penitenciarului neînsoţite în cursul zilei (uşile camerelor stau încuiate de la 10 seara până la 6 dimineaţa)”, se precizează în raportul APADOR.

De asemenea, experţii au mai arătat că celulele închisorii se prezintă bine: pereţii sunt văruiţi, geamurile sunt de tip termopan, pereţii băilor sunt acoperiţi cu faianţă, podelele cu gresie, chiuvetele, duşurile şi WC-urile sunt în stare relativ bună (unele duşuri şi chiuvete necesită reparaţii uşoare).  Conform datelor furnizate de administraţie, penitenciarul are o capacitate legală de cazare, raportată de 6 metri cubi de persoană, pentru 709 deţinuţi, şi un număr de 829 de paturi instalate (din care 10 la infirmerie). Spaţiul total de cazare al penitenciarului Târgşor este de 1890 metri pătraţi, ceea ce, împărţit la cele peste 700 deţinute câte erau în 2013, înseamnă 2,67 metri pătraţi de persoană mult sub cei 4 metri pătraţi de persoană cât prevede norma CPT, se arată în raport. Există numeroase camere în penitenciar în care deţinutele dorm câte două într-un pat sau trei în două paturi lipite.  Penitenciarul Târgşor, supraaglomerat Secţia de maximă siguranţă avea atunci două camere destinate deţinutelor protejate la cerere şi restul camerelor pentru deţinutele cu grad sporit de risc. Toate beneficiază de trei curţi de plimbare, pe care le împart după un orar de plimbare. Secţia deschisă era compusă din două camere, o bucătărie şi o baie. Avea şi o curte de plimbare utilizată doar de mame şi copii. Camera este o încăpere spaţioasă, bine îngrijită, cu covoare pe jos, paturi şi pătuţuri pentru copii, jucării şi mese de schimbat bebeluşii.

sursa: adevarul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO EXCLUSIV – O mașină a fost luată de apă la Vâlcănești. Zeci de oameni sunt izolați

Natura s-a dezlănțuit în ziua de Paște. ISU a emis cod portocaliu de vreme severă, iar mai multe localități...
Sari la conținut