fbpx
miercuri, mai 8, 2024
spot_img

Jaful pe bani publici de la CSM Ploiești pune în pericol viața tinerilor sportivi. GALERIE FOTO

Citește Și

- Reclamă -

Pereți fisurați, tencuială căzută, mucegai, sunt doar câteva dintre condițiile precare pe care sportivii Clubului Sportiv Petrolul Ploiești trebuie să le suporte în timpul antrenamentelor.

Dacă sunteți dispuși să faceți un tur al clădirii de pe strada Stadionului, administrată de CSM Ploiești, trebuie să fiți tari de inimă și să nu suferiți de astm. Doar dacă aruncați o privire din exterior, Clubul Sportiv Petrolul se aseamănă cu un penitenciar fiind vopsit în culoarea gri, iar dacă intrați, cu siguranță această asemănare este confirmată de ceea ce veți vedea în interior.

- Reclamă -

Din lipsa unor fonduri și a unor lucrări bine făcute, dar și din lipsa condițiilor, multe dintre camerele clădirii sunt în stare avansată de degradare, reprezentanții clubului fiind nevoiți să comaseze câteva secții. Astfel secția de scrimă și cea de tenis de masă își desfășoară activitatea în același spațiu, spațiu care înainte aparținea secției de șah care acum funcționează într-o cameră care înainte era sală de mese.

Cât despre sala de gimnastică, acesta funcționează individual, însă clar ne putem îndoi de siguranța gimnastelor. După cum v-am prezentat în articolul precedent pe această temă, o bucată din tavan a picat pe aparatele din sală, chiar sub ochii părinților și ai antrenorilor, fiind la un pas de a răni elevele. Părinții revoltați și speriați, au înaintat un memoriu prin care solicită rezolvarea situației fizice din sala de antrenament și asigurarea unui climat intern corect, demn, plăcut și propice înaltei performanțe. În caz contrar sunt hotărâți să nu își mai aducă copiii la Clubul Sportiv. Grav este că un incident asemănător s-a petrecut și în urmă cu doi ani. O altă mare problemă este tot la secția gimnastică. În vestiarul fetelor, un perete este practic fisurat pe jumătate și pare că la primul cutremur se va prăbuși. (foto)

Chiar dacă vă vine să credeți sau nu, acoperișul sălii de gimnastică unde cad bucăți de aproximativ un metru din tavan a fost renovat. Lucrările au fost efectuate la sfârșitul anului 2014, în mandatul fostului director CSM Luminița Albu, de firma ”de casă” a acesteia, respectiv DTR CONSTRUCT, valoarea lucrărilor fiind de 240016.17,00 lei.

- Reclamă -

Într-un proces verbal, Clubul Sportiv Municipal notează: ”având o vechime considerabilă clădirea trebuie reabilitată deoarece acoperișul are infiltrații de apă în sala de gimnastică, aparatele sunt ude, în zona de cantonament deasemeni sunt fisuri ale acoperișului și plouă iar perecții exteriori au bucăți din tencuială  căzute”. În același act, firma declarată câștigătoare este S.C. DTR CONSTRUCT SRL ”a cărei ofertă are cel mai bun preț”.

Contractul a fost încheiat pe 21.10.2014, DTR CONSTRUCT anunțând pe 15.12.2014 printr-o notificare că lucrările s-au executat și finalizat în termenul stipulat în contract.

Firma constructoare susține că a efectuat următoarele lucrări: izolare acoperiș cu membrană bituminoasă în proporție de 100%, reabilitare acoperiș cu tablă realizat în proporție de 100%, execuție termoizolație cu polistiren realizat în proporție de 90%. ”La acest obiectiv nu s-a realizat aplicarea vopselei lavabile din cauza condițiilor meteo nefavorabile, dar cu agrementul ambelor părți s-a stabilit să se execute această operație în primăvara anului 2015, sau imediat ce condițiile meteo vor permite”, mai scrie DTR CONSTRUCT în notificare.

De cealaltă parte, angajați ai Clubului Sportiv Petrolul au povestit sub protecția anonimatului cum au stat de fapt lucrurile și cum s-au efectuat lucrările. Potrivit acestora, contractul a fost semnat pe 21 octombrie, dar muncitorii s-au apucat de treaba de-abia o lună mai târziu. Și când s-au apucat de treabă, după două-trei zile, au început ploile, muncitorii lăsând acoperișul sălii de gimnastică găurit, povestește un angajat. Interesant este și faptul că noul acoperiș a fost pus peste cel vechi și peste toată apa strânsă în urma precipitațiilor abundente, de aici și problemele din sala de gimnastică. A doua lucrare este izolarea acoperișului cu bitum (foto)  care a început deja să se desprindă în anumite locuri. Cea de-a treia lucrare este termoizolația cu polistiren nefinalizată în primă fază din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ulterior aplicarea unei vopsele gri, care face clădirea să semene cu o pușcărie. Concluzia angajaților care au stat de vorbă cu reporterii noștri este că mai bine nu se făceau aceste lucrări decât să fie efectuate în bătaie de joc. Tot ei ne-au povestit că lucrările au fost făcute la repezeală, în mai puțin de o lună.

- Reclamă -

Ce nu știu angajații, însă, este faptul că aceste lucrări chiar și așa de mântuială cum au fost făcute, au stat la baza unui jaf pe bani publici, Luminița Albu alegându-și firma agreată pentru efectuarea acestora. Reporterii noștri au scris un întreg serial pe această temă, în care v-au prezentat cum aceeași Albu este acuzată de efectuarea unei serii de nereguli în cadrul CSM Ploiești, aducând o gaură de peste 20 de miliarde lei vechi în bugetul local.

Așadar, banii ploieștenilor sunt cheltuiți pe niște lucrări mediocre după cum puteți observa și în fotografii, lucrări care pun în pericol siguranța copiilor lor. Pe scurt, ploieștenii plătesc pentru a vedea cum bucăți din tavan cad la milimetru de copiii lor care se antrenează la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești.

În materialul de mâine vă vom dezvălui cum toate aceste nereguli au fost făcute cu știința administrației locale și cum reprezentanții Primăriei au lăsat sportul ploieștean pe ultimul loc.

Vă prezentăm mai jos fotografii realizate la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Institutul Geologic al României va face foraje la Slănic. Încearcă să identifice sursa surpării din zona centrală

Situația de urgență de la Slănic nu este încă rezolvată. Începând de mâine, specialiști din cadrul Institutului Geologic al...
Sari la conținut