fbpx
sâmbătă, mai 18, 2024
spot_img

Reporter Incomod, hărțuit de un polițist

Citește Și

- Reclamă -

gabi petre - Ziarul INCOMODDeclarația unui martor confirmă hărțuirea unui reporter al publicației Incomod de către un polițist din Sângeru. Este vorba despre agentul Gabriel Petre (FOTO), care a apărut în repetate rânduri în atenția opiniei publice. Unul dintre cele mai relevante cazuri este al unei femei din satul Mireș, care a sesizat o situație incredibilă reporterilor noștri. La momentul respectiv, agentul a folosit spray-ul iritant lacrimogen din dotarea echipamentului, rănind două fetițe care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Citește știrea AICI. Ulterior, redacția Incomod a fost sesizată și de tatăl fetițelor care povestește cum polițistul i-a adresat cuvinte jignitoare, însă vom reveni curând cu amănunte pe marginea acestui subiect.

Revenind la reporterul Incomod hărțuit de polițist, martorul care a văzut întreaga scenă povestește cum duminică, în jurul orei 3.00, a părăsit discoteca din satul Mireș, împreună cu prietena sa și cu jurnalistul. Cei trei ar fi văzut mașina poliției parcată în fața discotecii, în care se aflau doi polițiști, respectiv Gabriel Petre și Viorel Simion. Jurnalistul s-a urcat în autoturismul propriu, ca și celelalte două persoane, și de îndată ce a plecat cu mașina de pe loc, au plecat imediat și polițiștii în urma lui.  În spatele mașinii de poliție, se afla bărbatul care ne-a povestit despre incident, surprins de faptul că în satul Sângeru, mai exact la câțiva kilometri distanță, polițiștii au declanșat dintr-odată semnalele luminoase și sonore pentru a trage mașina din față pe dreapta. Tânărul a mai declarat că a rămas uimit de reacția polițiștilor care în opinia sa au urmărit efectiv mașina ziaristului și a fost oprită intenționat, pentru că nu dădea semne să se abată de la normele de circulație rutieră. În final, polițistul ar fi decis să-i aplice o sancțiune reporterului Incomod, pentru trusa medicală care era incompletă.

- Reclamă -

Este de notorietate faptul că polițistul Gabriel Petre s-a supărat pe articolele apărute în publicația Incomod, articole realizate pe baza sesizărilor făcute de oameni, ulterior demonstrate  prin documente, imagini foto și video sau declarații oficiale din partea autorităților. Normală nu este, în schimb, această urmărire intenționată care poate fi echivalentă în mod clar cu acțiunea de hărțuire. Spunem asta pentru că surse din poliție ne-au dezvăluit cum Gabi Petre a plănuit acest lucru de la bun început, povestindu-le colegilor planul său de duminică dimineață și cum urma să aștepte jurnalistul să părăsească discoteca și să plece în urmărirea lui, pentru a-i găsi ceva în neregulă.

Reamintim că agentul din Sângeru este cercetat penal, după ce polițiștii din cadrul Biroului Control Intern al Poliției Prahova, în urma verificărilor efectuate, au trimis plângerea efectuată de un bărbat din aceeași comună, Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea analizării și dispunerii de măsuri în consecință. De altfel, polițistul a fost sancționat disciplinar în cadrul aceleiași anchete, polițiștii din cadrul BCI sesizând nereguli săvârșite de agent în cadrul Poliției. Detalii despre acest caz AICI și AICI.

Nu este prima dată când Petre face obiectul unei anchete interne, în vara anului trecut fiind cercetat disciplinar după ce a protejat mai mulți colegi de-ai săi care au făcut un adevărat scandal într-o discotecă și au plecat băuți cu mașinile. 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Cum scăpăm de durerile de spate

În timpurile actuale, durerile de spate sunt din ce în mai comune. Fie pentru că stăm toată ziua la...
Sari la conținut