Polițiștii locali ploieșteni din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au desfășurat, în cursul dimineții de astăzi, controale pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule destinate transportului de marfă și persoane, care nu respectă legislația rutieră ce reglementează aceste activități.
Acțiunile de control s-au desfășurat în zonele: Bulevardul București, strada Găgeni, Șoseaua Vestului, strada Ștrandului și strada Depoului. Au fost verificați 136 conducători auto, 88 dintre aceștia fiind sancționați cu amenzi în valoare totală de 22.250 lei.
Șoferii sancționați au încălcat prevederile art. 12 din H.C.L. nr. 131/2011 privind reglementarea circulaţiei pe raza localității a autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, precum și cele reglementate de pct. 2 art. 12.1 din H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului, respectiv circulaţia autovehiculelor pe alte trasee decât cele stabilite şi lipsa autorizaţiei de circulaţie eliberată de Primăria Municipiului Ploieşti.