Un suporter al CSU Craiova a ajuns la spital, după o bătaie care a avut loc în afara stadionului Ilie Oană, care a găzduit, sâmbătă seara, finala Cupei României dintre CSU și Astra.
Potrivit Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești, patru suporteri ai Petrolului și mai mulți ai CSU Craiova s-au încăierat în afara stadionului, iar unul dintre ei a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital.
Ulterior, acesta a fost predat jandarmilor. Cei patru suportyeri ploieteni au fost amendați și au primit și interdicție de a intra la competiții sportive timp de 1 an.
„În afara stadionului, a avut loc un conflict spontan între 4 suporteri ai echipei Petrolul Ploiești și ai echipei craiovene din care a rezultat vătămarea corporală a unui suporter craiovean. Cei patru ploieșteni au fost imobilizați și conduși la Secția 4 Poliție pentru întocmirea actelor de sesizare, iar suporterul craiovean a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Ulterior a fost predat lucrătorilor I.J.P. Prahova. Celor 4 suporteri ploieșteni le-au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 lei, totodată cu interzicerea accesului la competiții sportive (fotbal) pe o perioadă de 1 an de zile”, se arată într-un comunicat transmis de Jandarmerie.
CSU Craiova a câștigat Cupa României, 3-2, cu Astra, după reprizele de prelungire (1-1 după 90 de minute).