Consiliul Judeţean a anunţat că va demara săptămâna viitoare o nouă licitaţie pentru extinderea şi modernizarea ambulatoriului de specialitate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, în baza unui proiect european.
Proiectul prevede extinderea actualei zone dedicate ambulatoriului, achiziţia de aparatură medicală şi modernizarea laboratorului de analize şi a 11 cabinete, de endoscopie, explorări funcţionale, oncologie, nefrologie, cardiologie, interne, diabet, dermatovenerologie, gastroenterologie, hematologie şi endocrinologie.
Este a doua licitaţie din acest an, după ce prima s-a încheiat în februarie, fără oferte. După eşecul primei proceduri, administraţia judeţeană a decis să actualiezeze preţul total estimat, ajuns la 20,6 milioane de lei cu tot cu TVA. Valoarea aproape că s-a dublat în ultimii doi ani, după scumpirea materialelor de construcţii. În 2019, conform unei hotărâri de atunci, investiţia era estimată la aproximativ 11 milioane de lei, cu o valoare eligibilă la finanţare de aproximativ 10 milioane.
Vicepreşedintele CJ Prahova, Dumitru Tudone, a estimat că, dacă nu apar întârzieri la această licitaţie, proiectul de modernizare a ambulatoriului de la Spitalul Judeţean s-ar putea încheia, în varianta optimistă, la finalul lui 2023.