fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Proiect de lege: Drept de vot de la vârsta de 16 ani

Citește Și

- Reclamă -
Un proiect de lege care să permită ca tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani să aibă drept de vot a fost depus în Parlament. 

Anunțul a fost făcut de Vlad Măntoiu, membru al Asociației Studenților în Științe Politice – Universitatea din București.

”Primul pas către dreptul de a vota de la vârsta de 16 ani s-a realizat.

- Reclamă -

Astăzi, alături de colegii mei Alexandru-Yuuki Anahara și Andreea Ioana Bobu, am depus proiectul de lege inițiat mulțumită domnului deputat Alexandru Kocsis.

unt sigur că toate organizațiile de tineret care ne-au fost alături la consultarea pe tema legii ne vor fi alături și în continuare, mai ales că inițiativa a fost depusă în Parlament împreună cu președintele ASSP – UB, ONG din care și fac parte.

Suntem cu toții conștienți de parcursul dificil pe care proiectul îl va avea prin Senat și Camera Deputaților înainte de a deveni lege, mai ales în lipsa unui sprijin politic major, așa cum speram. Din această cauză greul de abia începe.

- Reclamă -

Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România”, a transmis într-o postare pe Facebook Vlad Măntoiu.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ciolacu, născut la Buzău: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Val de critici la adresa premierului după...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, născut la Buzău, a făcut o gafă de proporții la Timișoara unde a declarat: ”Buzăul nu...
Sari la conținut