O delegaţie a Primăriei Ploieşti a mers luni la Consliul Concurenţei, în speranţa de a obţine un răspuns după criza din ultimele zile privind plata gazelor de către operatorul propriu de termoficare. Lucrurile ar urma să fie rezolvate tot astăzi de autorităţi, după ce în weekend au avut loc mai multe şedinţe ale Consiliului Local încheiate fără un rezultat concret.
Forul legislativ ploieştean fusese convocat de mai multe ori în şedinţe extraordinare, sâmbătă şi duminică, pentru găsirea unei formule de a acorda fonduri de la buget pentru noul operator. Fiind vorba de o situaţie în care se putea vorbi de un ajutor de stat, consilierii au evitat o decizie, temându-se că aceasta ar putea fi blocată de Consiliul Concurenţei.
Luni, o delegaţie condusă de viceprimarul Nicodim a mers la Consiliul Concurenţei, unde răspunsul a fost pozitiv. Astfel, consilierii ar putea aproba oricare dintre variantele analizate în weekend, fie plata unui avans de 5 milioane de lei, recuperabil pe parcurs din subvenţie, aşa cum propusese primarul, fie acordarea unui împrumut pentru operator, aşa cum propuseseră consilierii.
Anunţul a fost făcut luni, de consilierul PNL Simona Popescu, într-un mesaj publicat pe Facebook: „Delegaţia consilierilor locali condusă de viceprimarul Daniel Nicodim, din care au făcut parte şi directorul economic al Primăriei Ploieşti, Nicoleta Crăciunoiu, şi un director din cadrul Direcţiei Juridice, a ieşit în urmă cu câteva minute de la întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei. Ambele variante luate în calcul pentru achiziţia de gaze (respectiv cea de acordare, în primă fază, a unui avans de 5 milioane de lei societăţii Termo Ploieşti şi cea acordare a unui împrumut în valoare de 10 milioane lei) sunt legale şi nu necesită o reavizare de la Consiliul Concurentei. Delegaţia este acum în drum spre Ploieşti, iar imediat ce aceasta va ajunge la primărie, va fi convocată o nouă şedinţă de Consiliul Local. Proiectele vor avea de data aceasta avize favorabile şi, fireşte, vor avea votul consilierilor. Deci, vom avea bani pentru a cumpăra prima tranşă de gaze necesară pentru luna octombrie şi să plătim avansul pentru restul cantităţii necesare în sezonul rece”.