fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Legenda lacului plin cu bombe din al Doilea Război Mondial de la Câmpina

Citește Și

- Reclamă -

Lacul Curiacul din Câmpina este în centrul unei legende urbane potrivit căreia ar fi plin cu muniţie germană, după ce un vagon a fost abandonat aici, în Al Doilea Război Mondial. Lucrările de amenajare au scos la iveală un proiectil, iar cercetările au confirmat existenţa, în mâlul adânc, a unor obiecte metalice care nu au putut fi însă cercetate.

Curiacul, unul dintre lacurile din municipiul Câmpina care a fost ani de zile ştrangulat de gunoaie şi vegetaţie, dar a fost recent amenajat, este şi subiect de poveste pe Valea Prahovei.  Legenda urbană spune că pe fundul acestuia ar fi fost aruncat şi abandonat, în timpul retragerii germane din al Doilea Război Mondial un vagon plin cu muniţie. Câmpina a fost, în timpul celei de a doua conflagraţii mondiale, teatru de război, din cauza rafinăriilor existente în zonă.

- Reclamă -

Abandonat pentru mai bine de două decenii şi sufocat de gunoaie, arătând ca o mlaştină în toată regula, lacul Curiacul a reintrat în atenţia iubitorilor de poveşti după ce a făcut obiectul unui proiect de reamenajare şi ecologizare.  Bătrânii din Câmpina au avertizat dintotdeauna despre existenţa vagonului cu muniţie, însă nimeni nu i-a dat crezare până recent, mai ales că în arhivele locale nu existau date sau documente concrete privind existenţa, în lac, a muniţiei de război.

În mai 2014, la aproximativ un an de la demararea lucrărilor de ecologizare, muncitorii au descoperit un proiectil de mari dimensiuni care s-a dovedit a fi din al Doilea Război Mondial, activ, şi mai multe cartuşe. Atunci, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au cerut autorităţilor locale oprirea temporară a lucrărilor pentru o verificare temeinică a zonei, iar ulterior o cercetare detaliată a zonei, cu detectoare de metale, pentru a se preîntâmpina producerea unor evenimente tragice.

Primăria Câmpina a apelat la o firmă specializată, iar dragarea lacului cu ajutorul unor utilaje performante şi cercetarea zonei au infirmat parţial legenda, însă, pe de altă parte, nu au făcut decât să confirme poveştile locale.

- Reclamă -

Astfel, ipoteza existenţei vagonului german pe fundul apei a fost exclusă, însă în mai multe zone ale lacului au fost depistate locuri cu o densitate mare de obiecte metalice. Provenienţa şi natura obiectelor metalice, adânc îngropate în mâl, nu a fost stabilită niciodată cu exactitate pentru că s-a considerat că, indiferent despre ce ar fi vorba, acestea sunt la o distanţă suficient de mare pentru a nu fi periculoase pentru oameni.

Reamenajarea lacului a continuat după un alt proiect care a exclus contactul muncitorilor şi al utilajelor cu zonele unde au fost detectate metalele. În toamna anului 2015, lucrările de reamenajare a lacului Curiacul au fost gata, după o investiţie de aproximativ 1,75 milioane de lei. Poveştile preferate spuse pe malul apei nu sunt despre altceva decât despre muniţia îngropată dedesubt, în mâlul Curiacului.

Sursa: www.ph-online.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un fake-news care anunță case cu 2.000 de lei lângă Sibiu blochează activitatea unei primării: oameni din toată țara sună să cumpere 

O știre care apare constant pe rețele de socializare spune că în comuna Bruiu, primăria scoate la vânzare case...
Sari la conținut