fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Ce averi au aleșii locali: consilierul municipal Ștefan Dănescu

Citește Și

- Reclamă -

Ziarul Incomod a demarat o campanie în care facem publice averile aleșilor locali din Ploiești. În acest episod vă prezentăm situația financiară a consilierului local Ștefan Dănescu care, potrivit declarației de avere completată pe data de 6 iulie 2016, deține 10 terenuri, după cum urmează: un teren intravilan cu o suprafață de 402 metri pătrați în Ploiești, un teren intravilan cu o suprafață de 1.092 metri pătrați în Păulești, un teren extravilan cu o suprafață de 2.987 metri pătrați în Păulești, un teren extravilan cu o suprafață de 3.774 metri pătrați în Păulești, un teren extravilan cu o suprafață de 2.985 metri pătrați, tot în Păulești. Acesta deține și un teren extravilan și în comuna Bărcănești, sat Tătărani, cu o suprafață de 500 metri pătrați, dar și alte patru terenuri intravilane în comuna Bucov, cu suprafețe de 2.800 metri pătrați, 5.000 metri pătrați (cota 1/2), 2.500 metri pătrați (cota 1/2) și, respectiv, 1.900 metri pătrați (cota 1/2).

Consilierul municipal deține trei locuințe în Ploiești și București, anume o casă în Ploiești cu o suprafață de 344,3 metri pătrați, un apartament în Ploiești cu o suprafață de 111 metri pătrați (cota 1/8) și un apartament în București cu o suprafață de 72 metri pătrați (cota 1/8).

- Reclamă -

În declarația de avere a lui Ștefan Dănescu sunt precizate mai multe bijuterii și tablouri a căror valoare însumează 32.000 de euro.

Consilierul local avea înregistrate la data completării declarației de avere un card de credit la Raiffeisen Bank, a cărui valoare este de 25.000 de lei. Pe numele acestuia este deschis și un depozit la aceeași bancă, cu o valoare la acel moment de 829 lei.

Consilierul local Ștefan Dănescu a oferit societății Litex Impex un împrumut în valoare de 23.952 lei, dar deține și 90% dintre părțile sociale ale societății, în valoare de 45.000 de lei. Pe lângă Litex Impex, Dănescu mai deține părți sociale și la societățile Venidiu Impex (100% dintre părțile sociale) și Il Pizzicagnolo (97,57% dintre părțile sociale). Consilierul local deținea, la data completării declarației, și 53.338 de acțiuni înregistrate la Portofoliul de Acțiuni pe Bursa de Valori, în valoare de 13.102,71 lei.

- Reclamă -

Pe lângă toate acestea, Ștefan Dănescu a primit în anul anterior un salariu lunar de 5.000 de lei din partea Litex Impex S.R.L. Soția acestuia a dispus de un salariu lunar de 2.104 lei.

Ziarul Incomod vă va prezenta, zilele următoare, averile celorlalți aleși locali.

Iată mai jos declarația de avere a consilierului local Ștefan Dănescu:

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut