fbpx
duminică, mai 5, 2024
spot_img

SURSE: Motivul pentru care ICCJ a refuzat arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță

Citește Și

- Reclamă -

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DNA privind pe inculpatul Sebastian Ghiță în dosarul în care este cercetat alături de fostul primar, Iulian Bădescu, care a fost arestat pentru fapte de corupție.

Iată mai jos soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție:

- Reclamă -

„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie privind pe inculpatul Ghiţă Aurelian Sebastian. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, în sumă de 35 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2017, ora 9:30.”

Reamintim că în acest dosar fostul deputat cercetat în cinci dosare penale este acuzat că a dat mită fostului primar Iulian Bădescu, o vilă în cartierul Albert din Ploiești în schimbul finanțării clubului de baschet ASESOFT din bani publici.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO EXCLUSIV – O mașină a fost luată de apă la Vâlcănești. Zeci de oameni sunt izolați

Natura s-a dezlănțuit în ziua de Paște. ISU a emis cod portocaliu de vreme severă, iar mai multe localități...
Sari la conținut