fbpx
marți, mai 7, 2024
spot_img

Bărbat săltat de polițiști în timp ce urina pe un câmp. Poliția susține că fusese implicat într-un accident și fugise de la fața locului

Citește Și

- Reclamă -

Un cetățean din Ploiești a povestit pentru ziarul Incomod că în seara zilei de 26 iulie 2017 se afla în mașină cu un prieten și s-ar fi oprit la marginea unui câmp din Păulești pentru a își face nevoile fiziologice, iar la un moment dat a apărut o patrulă de poliție care i-ar fi cerut să sufle în aparatul etilotest. Acesta a refuzat să facă acest lucru întrucât susține că nu el ar fi condus autoturismul, ci prietenul lui. După acest refuz, bărbatul spune că polițiștii l-au condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru recoltarea probelor biologice.

Reporterii redacției Incomod au cerut un punct de vedere Poliției Prahova cu privire la aspectul prezentat de ploieștean.

- Reclamă -

Potrivit reprezentantului IJP Prahova, Marian Popescu situația este total diferită față de ce a povestit cetățeanul.

„Miercuri seara, în jurul orei 18.50, polițiștii Secției nr. 3 Blejoi au fost alertați prin sistemul 112 despre faptul că, în urma unui accident cu pagube materiale, în care două autovehicule s-au acroșat cu oglinda laterală, unul dintre șoferii implicați a părăsit locul incidentului și s-ar afla sub influența alcoolului. Polițiștii i-au identificat pe cei doi șoferi implicați opriți pe marginea DN 1, pe raza localității Blejoi. Unul dintre aceștia a fost testat cu apatratul etilotesc, rezultatul fiind negativ. Cel de-al doilea a refuzat testarea, astfel încât a fost condus la Spitalul Județean, unde nu numai că a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, dar a și devenit recalcitrant, adresând cuvinte jignitoare personalului medical. Astfel, cu sprijinul colegilor de la Secția nr. 2 Poliție Ploiești, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, domiciliat în municipiu, a fost încătușat și dus la audieri.În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i totodată reținut permisul de conducere.De asemenea, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei,pentru provocarea de scandal în loc public şi adresarea de cuvinte jignitoare.”

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

UPDATE Trafic blocat pe DN 1. Inundații la Sinaia, în urma precipitațiilor

UPDATEPotrivit Poliției Prahova, traficul este blocat complet pe DN 1, în zona inundațiilor.”Dn1 E60 Sinaia, sectorul de drum cuprins...
Sari la conținut