Senatorul Iulian Dumitrescu, președintele Partidului Național Liberal Prahova, și-a criticat o parte din colegii de partid spunând că în PNL există organizații care nu au performat și care nu vor performa niciodată dacă nu se schimbă ceva.
Liderul organizației prahovene a liberalilor spune că a venit momentul pentru a se decide dacă sunt lucruri care trebuie schimbate și că trebuie „stinse toate conflictele, chiar dacă unii vor trebui revocați”, mai ales având în vedere că se apropie alegerile pentru Parlamentul European.
Iulian Dumitrescu spune că partidul are la ora actuală un președinte respectat și apreciat și că PNL trebuie să îl sprijine cu un nou program, cu o strategie de alianțe și cu o mai bună organizare.
https://youtu.be/vdYWIHabIWU