fbpx
joi, mai 2, 2024
spot_img

Poduri și drumuri realizate pe fonduri de la Ministerul Dezvoltării în Cocorăștii Mislii!

Citește Și

- Reclamă -

Primăria Cocorăștii Mislii a semnat două contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală! Astfel, administrația publică locală a obținut banii necesari pentru amenajarea unui pod peste pârâul Doftăneț și modernizarea a 600 de metri de drum din imediata apropiere.

Cel de-al doilea proiect prevede asfaltarea a 1,3 km de drumuri din comună, valoarea investiției fiind de 900.000 lei. Primăria aproximează că investițiile vor fi finalizate în aproximativ doi ani și jumătate.

- Reclamă -

„La finele anului 2017 am semnat două contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pe Programul Național de Dezvoltare Locală. Un contract se referă la construirea unui pod nou pe Pârâul Doftăneț pentru o zonă unde nu se putea ajunge cu mașini de pompieri, cu mașini ale salubrității, mașini de tonaj mare. Totodată, avem și amenajarea drumului pe acea zonă ce deservește câteva zeci de familii. Valoarea acestei lucrări este undeva la 2.700.000 de lei. Cel de-al doilea contract semnat chiar în 27 decembrie se referă la continuare modernizării drumului comunal DC 133 Cocorăștii Mislii – Buștenari. Va cuprinde modernizarea a 1,3 km de drum cu podețe, cu apărări de maluri.”, a declarat primarul comunei Cocorăștii Mislii, Daniel Alexandru.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat scos cu forța din casă de luptătorii SAS, după ce și-a bătut soția

Un bărbat a fost scos cu forța din casă după ce și-a bătut soția, a alungat-o, iar în casă...
Sari la conținut