fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Stadionul Ilie Oană din Ploiești ar putea deveni nefuncțional

Citește Și

- Reclamă -

Stadionul Ilie Oană din Ploiești ar putea să fie nefuncțional! Reprezentanți ai Via Insolv, administratorul judiciar al SC FC Petrolul Ploiești SA ,societatea  falimentară deținută de fostul investitor al clublui ploieștean,  Dan Capră, au fost prezenți zilele trecute la arena ploieșteană pentru a inventaria anumite bunuri care se par că aparțin fostei societăți.

Conform surselor Ziarului Incomod,  printre facturile SC FC Petrolul Ploiești SA, cei de la Via Insolv au descoperit că prin clubul ploieștean s-au achizionat anumite bunuri din infrastructura arenei „Ilie Oană”.

- Reclamă -

Printre bunurile solicitate de administratorul judiciar se numără o parte din instalaţia de sonorizare, din nocturnă, investiţii în sediu, dotări loje etc. Investițiile au fost făcute de club  înainte de darea în folosinţă a arenei, acestea ridicându-se la aproximativ 40.000 de euro!

Dacă aceste bunuri au fost  cumpărate de club, iar Via Insolv va face dovada cu documente, acestea urmează să fie licitate!

Drept urmare, în aceste condiții stadionul ar putea deveni nefuncţional!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut