- Reclamă -
Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a îngrozit o țară întreagă după ce a declarat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu, este dus luni și marți înapoi la locuința sa pentru reconstituirea faptelor. Anchetatorii vor să refacă luni, 16 septembrie, traseul parcurs de Gheorghe Dincă după ce a luat-o la ocazie pe Alexandra, iar marți traseul parcurs în cazul Luizei, potrivit Mediafax.
Sâmbătă, presupusul criminal a fost transferat la Arestul Poliției Olt în vederea reconstituirilor de săptămâna aceasta din „casa ororilor”.
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, susține că familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocați la reconstituiri.
„Vom participa noi, avocații. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra și marți în ceea ce o privește pe Luiza. Vor începe de dimineață”, a mai spus Pop.
Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declarații.
La rândul său, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a spus că nu știe dacă procurorii vor include în reconstituire și experimentul judiciar cerut de familie, respectiv simularea arderii în aceleași condiții, cu aceleași materiale, în același loc, în butoiul unde Gheorghe Dincă a spus că a ars trupurile celor două fete.
Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte.
- Reclamă -