fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Adrian Dobre: “Un fost ministru al Mediului face texte proaste despre poluarea din Ploiești”

Citește Și

- Reclamă -

După ce deputatul Grațiela Gavrilescu s-a implicat în problema poluării din Ploiești și i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Mediului Cristiana Pașca Palmer, prin care îi cerea să ia măsuri referitor la această situație, primarul Adrian Dobre reacționează și o critică dur pe Grațiela Gavrilescu.

Reamintim că și Mircea Cosma, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, i-a atacat pe parlamentarii prahoveni care se implică acum în această problematică, acuzându-i că patru ani nu au făcut niciun demers, iar acum se implică pentru a-și face campanie electorală.

- Reclamă -

Vezi aici declarația lui Mircea Cosma!

Iată ce spune primarul Adrian Dobre despre demersul deputatului Grațiela Gavrilescu:

Am citit cu stupefacție textul comunicatului transmis ieri de doamna fost ministru al Mediului, fost candidat la primăria Ploiești, deputatul Grațiela Leocadia Gavrilescu. Ca politician, pot înțelege o doză de populism existentă în orice acțiune a oricărui alt politician, motiv pentru care am ales să ignor declarațiile fără impact semnificativ. Textul doamnei fost ministru al Mediului depășește, totuși, limita oricărei decențe, motiv pentru care am simțit că este obligația mea să fac unele precizări.
Mistificând realitatea, doamna fost ministru al Mediului încearcă să inducă opiniei publice ideea că Primăria Ploiești nu face nimic în sensul identificării responsabililor și stopării poluării în orașul Ploiești.
Ei bine, doamnă fost ministru al Mediului, probabil fiind foarte ocupată cu activitatea de parlamentar, nu ați remarcat că Primăria Ploiești este singura instituție care a făcut demersuri concrete pe lângă factorii responsabili: Prefectură, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu etc. pentru rezolvarea acestei probleme. Prin comparație, realitatea ne arată că celelalte instituții responsabile, în mare parte conduse de protejați politic ai partidului sau uniunii dumneavoastră politice, nu au făcut (aproape) nimic concret.
În același timp, nu pot să nu remarc lipsa dumneavoastră de implicare și preocupare pentru rezolvarea acestei probleme în perioada în care ați fost ministru – adică șef suprem – al singurului minister care putea ajuta Ploieștiul să rezolve problema încă de acum trei ani.
Dacă vreți să ieșiți din acest paradox etic și moral, vă invit, în calitate de parlamentar și șef al unui partid aflat într-o uniune care deține majoritatea în Consiliul Local Ploiești, să ne coordonăm eforturile pentru rezolvarea acestei probleme reale a orașului. Adică, indiferent de culoarea politică, să punem cu toții umărul la treabă în interesul cetățenilor!
În concluzie, distinsă doamnă deputat, ca primar al Municipiului Ploiești, vă garantez că vom primi cu bucurie și recunoștință orice sprijin concret pentru rezolvarea gravei probleme a poluării. Până atunci, realitatea tristă și cinică pe care ploieștenii trebuie să o cunoască este aceea că, în afara primarului și primăriei Ploiești, nicio altă instituție nu a făcut demersuri concrete pentru rezolvarea problemei poluării.
Cu considerație,
Adrian Dobre, primar al Municipiului Ploiești. 
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ciolacu, născut la Buzău: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Val de critici la adresa premierului după...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, născut la Buzău, a făcut o gafă de proporții la Timișoara unde a declarat: ”Buzăul nu...
Sari la conținut