fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Când se reiau lucrările la Bulevardul Independenței din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Primăria orașului Ploiești a anunțat printr-un comunicat de presă că lucrările la Bulevardul Independenței vor fi reluate.

După ce oamenii se plâng de luni de zile că Bulevardul din Ploiești a rămas un mare șantier în care își strică mașinile, municipalitatea anunță că lucrările vor fi reluate vineri.

Redăm mai jos comunicatul de presă:

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, începând de vineri, 29.03.2024, vor fi reluate lucrările de execuție aferente obiectivului de investiții: Modernizare B-dul Independenței (tronson cuprins între sensul giratoriu Gara de Sud – strada Gh. Lazăr).

- Reclamă -

Executantul acestor lucrări este Asocierea Omega Star Sistem SRL (lider de asociere)&Terra Strade Total Construct SRL(Asociat)&SC Oyl Company Holding AG SRL (Asociat).

În prima etapă se vor realiza lucrările privind așternerea stratului de uzură pe tronsonul cuprins între Rondul 2 (stație TCE 13 Decembrie, Restaurant The New London) – sensul giratoriu Gara de Sud. 

Întrucât lucrările se vor desfășura, alternativ, pe cele 2 sensuri de circulație, fără a se închide total circulația rutieră, pentru a nu îngreuna execuția lucrărilor și pentru a evita blocaje în traficul rutier, rugăm conducătorii autovehiculelor, care se deplasează pe axa B-dul Independenței – B-dul București, să folosească rute ocolitoare.

- Reclamă -

Autoritatea publică ploieșteană va monitoriza modul în care se vor execută lucrările la nivelul acestei importante artere de circulație din orașul nostru.

Totodată, mulțumim cetățenilor pentru înțelegere, în contextul derulării acestor lucrări de modernizare a Bulevardului Independenței!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ciolacu, născut la Buzău: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Val de critici la adresa premierului după...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, născut la Buzău, a făcut o gafă de proporții la Timișoara unde a declarat: ”Buzăul nu...
Sari la conținut