fbpx
luni, mai 20, 2024
spot_img

Care sunt regulile din campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare

Citește Și

Oana Stoicahttp://www.ziarulincomod.ro
Sunt Oana Stoica, jurnalist din 1995. Am colaborat cu ziare și televiziuni locale și regionale, dar am fost și corespondent al posturilor PROTV, Romania TV si PRIMA TV.
- Reclamă -

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie va începe pe 10 mai și se va încheia pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte.

În perioada campaniei electorale, se pot organiza mitinguri și adunări în care atât candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor apartenenți la minorități naționale care participă la alegeri, cât și cetățenii înșiși să-și exprime liber și fără discriminare opiniile.

- Reclamă -

Este permisă utilizarea televiziunii, radioului, presei și a altor mijloace de informare în masă în acest scop. Radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să reflecte campania electorală în mod echitabil, echilibrat și imparțial, iar emisiunile cu caracter electoral pe care le pot realiza și difuza includ doar cele informative, electorale și de dezbatere electorală.

Doar materialele de campanie electorală amplasate după debutul campaniei sunt considerate valide. Prin urmare, locurile pentru afișaj electoral sunt stabilite de către primari înainte de începerea campaniei electorale, ținând cont de numărul de competitori. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone accesibile cetățenilor, fără a perturba circulația pe drumurile publice și alte activități. Amplasarea materialelor electorale în alte locuri este interzisă.

Candidații nu au voie să cheltuie bani pentru a oferi, da sau distribui direct sau indirect orice fel de bunuri (precum pixuri, căni, țigări, umbrele, produse vestimentare, alimentare, alcoolice sau calendare bisericești) în scopul de a influența alegătorii să voteze sau să nu voteze pentru o anumită listă de candidați sau pentru un candidat specific.

- Reclamă -

Autoritățile locale pot autoriza temporar instalarea unor facilități pe domeniul public pentru distribuirea de materiale de propagandă electorală, cu condiția de a nu bloca traficul rutier sau pietonal. Nu este permisă implicarea minorilor sub 16 ani în aceste activități.

În plus, cu 48 de ore înainte de ziua alegerilor, sunt interzise prezentarea sondajelor de opinie, televoturilor sau anchetelor de stradă, spoturile publicitare electorale, comentariile privind campania electorală, precum și invitațiile sau prezentările candidaților în emisiuni, cu excepția spațiului acordat pentru difuzarea corecturilor.

După încheierea campaniei electorale, este interzisă difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale în locuri publice sau private, precum și prin intermediul vehiculelor special amenajate.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

IMAGINI de la accidentul cu 6 mașini și un camion de la intrare în Ploiești

6 mașini și un camion încărcat cu balastru au fost implicate într-un accident la intrare în Ploiești.Potrivit Poliției Prahova,...
Sari la conținut