fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Cazul bancomatului aruncat în aer la Sinaia. Detaliul care a dus la prinderea mafiotului care a folosit TNT pentru a pune mâna pe bani

Citește Și

- Reclamă -

Unul dintre hoții care au aruncat în aer bancomatul de la parterul hotelului Bastion din Sinaia a fost prins și trimis în judecată, dosarul său aflându-se pe rolul judecătoriei din stațiunea de pe Valea Prahovei.

Cel de-al doilea făptaș nu a fost identificat nici până acum deși au trecut trei ani de la atac.

- Reclamă -

Partenerul său a refuzat să colaboreze cu anchetatorii prahoveni și nu a dat niciun detaliu despre identitatea colegului.

Atacul în stil mafiot de la Sinaia a avut loc în data de 10 februarie 2020 la ora 4 dimineața. Bancomatul aruncat în aer se afla la parterul hotelului Bastion, într-o zonă împădurită, undeva pe drumul spre castelul Peleș. Explozia a fost atât de puternică încât a produs distrugeri pe o rază de 20 de metri.

Hoții au reușit să fugă atunci cu aproape 40.000 de lei, dar o parte dintre bancnotele furate (aproape 15.000 lei) a fost pierdută prin pădure, fiind ulterior recuperată de către polițiști.

- Reclamă -

Atacul a fost bine programat și era clar încă de la primele cercetări la fața locului că hoții nu erau novici.

Camerele de supraveghere din zonă au surprins încă de la ora 2 noaptea doi bărbați care au verificat bine parcarea hotelului și punctele unde erau amplasate camerele de supraveghere.

Spre 4 dimineața au revenit, coborând prin pădurea din spatele complexului Bastion. De data aceasta erau îmbrăcați într-un combinezon alb, de genul celui folosit de medici în pandemie, iar fața o aveau acoperită cu mască medicinală.

Unul dintre ei a acoperit camerele de supraveghere cu fesuri, astfel că momentul exploziei și modul de lucru nu a fost filmat. Suflul exploziei a fost atât de puternic încât a înlăturat una dintre căciulile care acoperea o cameră de supraveghere, fiind surprins parțial traseul pe care hoții l-au urmat pentru a-și asigura retragerea, doar că urma lor a fost pierdută în pădure.

- Reclamă -

Detaliul care a dus la prinderea unuia dintre hoți

Atacul mafiot a fost urmat de cercetări complexe. Polițiștii au găsit în parcarea hotelului unde a avut loc explozia mai multe obiecte folosite de jefuitori: o rangă, o șurubelniță și fesurile rămase pe camerele de supraveghere.

De pe aceste obiecte au fost identificate micro urme, obținându-se o potrivire a acestora cu profilul genetic aflat în baza de date genetice judiciare. Totodată, profilul genetic al suspectului a fost identificat în amestecul de profile genetice evidențiate pe șurubelniță și pe unul din fesurile ce au fost folosite la acoperirea camerelor de supraveghere video amplasate în zona ATM-ului.

Din același raport de expertiză rezultă că a fost obținută o potrivire între profilul genetic menționat anterior și profilul genetic al unei urme obținute pe teritoriul Franței. În urma solicitării efectuate prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, autoritățile franceze au confirmat faptul că profilul genetic menționat anterior (cu care a fost comparat profilul genetic obținut în urma analizării probelor biologice prelevate de pe bunurile ridicate de la fața locului-menționate mai sus) aparține inculpatului M. F. B.

”Acest profil genetic a fost obținut în anul 2019 cu ocazia săvârșirii de către sus-numitul a infracțiunii de diseminare de material care permite fabricarea unui dispozitiv distractiv (art. 322-6-1 din Codul penal francez)”, se arată în actul de acuzare.

La momentul cercetării la fața locului, specialiștii de la SRI au fost identificat urme de TNT, DNT și urme de nitroesteri. Aceste date, comparate cu modurile de operare din timpul atacurilor similare care avuseseră loc recent în România (Brașov) i-au determinat pe polițiști că fie convinși că au de-a face cu aceiași infractori.

Doar unul dintre ei a fost prins, acest M.F.B care se află în arest preventiv. Individul a refuzat să dea declarații în ciuda probelor care îl incriminează. Nu a dat nici măcar un detaliu despre partenerul său, astfel că acesta a rămas neidentificat și la această oră.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sinaia în august 2023, dar încă nu a început judecata pe fondul cauzei.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut