Mesaj Alerte
Ai o informație sau un videoclip care poate deveni știre?
Scrie-ne sau trimite-ne videoclipul pe WhatsApp: 0721.069.865

Ce va păți elevul care a dat cu spray iritant în liceu, iar 25 de colegi au ajuns la spital

Citește Și

- Reclamă -

Un elev de 15 ani a folosit un spray lacrimogen într-un liceu din București, iar 25 de colegi de-ai săi au ajuns la spital.

Elevul a fost plasat sub control judiciar, iar acum și Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida îl va sancționa pentru că a folosit spray lacrimogen la intrarea, dar și în interiorul liceului.

Conducerea școlii a decis că atât elevul, dar și colegii care l-au bătut vor avea nota 2 la purtare. Părinții au fost înștiințați despre aceste sancțiuni.

În situația în care nu vor mai fi implicați în alte scandaluri, este posibil ca același consiliu să revină asupra deciziei și să anuleze sancțiunea.

Marţi, echipajele de intervenţie au evaluat 33 de elevi ai Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida şi au transportat la spital 25 dintre aceştia, după ce un adolescent de 15 ani a utilizat un spray paralizant atât la intrarea, cât şi în incinta clădirii. Mai mulţi elevi au acuzat stare de rău. Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-ar fi produs în urma unui conflict al elevului cu un coleg. 

- Reclamă -
spot_img
inchiriere apartamente in regim hotelier ploiesti
spot_img

Lăsați un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ce cote au la o casă de pariuri candidații la alegerile prezidențiale din România -FOTO

În pragul alegerilor prezidențiale casele de pariuri pregătesc cotele pentru candidați.Una dintre ele deja a lansat o ofertă,...