O rețea de infractori care se întindea în trei județe și în București a reușit să obțină zeci de mii de euro și bijuterii din aur prin metoda accidentul. Victimele sunt persoane în vârstă, cărora li s-a spus că membri ai familiei au suferit accidente grave și au nevoie de bani pentru intervenții medicale de urgență.
„Începând cu primele ore ale dimineții, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Gorj, Vrancea și Botoșani, în vederea destructurării unei grupări infracționale bănuite de comiterea mai multor fapte de înșelăciune prin metoda „accidentul”.
Din cercetările polițiștilor a reieșit că, de la începutul lunii iunie 2023 și până în prezent, cei bănuiți ar fi apelat telefonic mai multe persoane din țară și s-ar fi recomandat a fi cadre medicale sau membrii de familie ai celor apelați, în unele conversații apelând și la disimularea vocii.
Profitând de vulnerabilitatea persoanelor vătămate cauzată de vârsta înaintate și sub pretextul că membrii de familie ai acestora ar fi implicați în accidente rutiere grave, pentru care este necesară intervenția medicală de urgență și sume de bani consistente, cei în cauză ar fi determinat persoanele apelate să le ofere bani sau bijuterii de valoare.
CITEȘTE și Locomotiva unui tren privat a luat foc în Gara de Vest
Astfel, ulterior obținerii încrederii și datelor referitoare la adresele de domiciliu ale persoanelor apelate, acestea ar fi fost transmise unor complici care s-ar fi deplasat la locuințele persoanelor vătămate și care ar fi colectat sumele de bani sau celelalte bunuri de valoare, după ce s-ar fi recomandat a fi reprezentanți ai unităților medicale.
În acest fel, cei în cauză ar fi reușit să obțină peste 30.000 de euro și zeci de grame de bijuterii din aur de la victime.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
De asemenea, documentarea activității infracționale a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Târgu Mureș.
La percheziții participă polițiștii serviciilor de investigații criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Gorj, Vrancea și Botoșani.
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune.
Menționăm că în acest moment acțiunea se află în derulare, urmând a reveni cu informații referitoare la rezultatele obținute și măsurile legale dispuse, de îndată ce activitățile specifice vor fi finalizate”, a transmis IGPR.