fbpx
vineri, mai 17, 2024
spot_img

Darius Vâlcov, o nouă cerere de arestare. Lingouri de aur, bani şi tablouri găsite în seiful fostului ministru

Citește Și

- Reclamă -

darius valcov - Ziarul INCOMODDNA a trimis Senatului o nouă cerere de arestare preventivă a senatorului Darius Vâlcov, acestuia fiindu-i aduse noi acuzaţii, anume faptul că a desfăşurat activităţi incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru. Vâlcov ar fi deţinut şi administrat, prin interpuşi, o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Beneficiile materiale astfel obţinute ar fi fost ţinute într-un seif, încredinţat unei persoane apropiate.

Prezentăm mai jos comunicatul DNA:

- Reclamă -

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru :
a. obţinerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
b. încuviinţarea reţinerii şi arestării inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii sus menţionate

Cererile procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Începând cu anul 2011 şi până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi.

- Reclamă -

Produsul infracțional obținut în urma săvârşirii infracţiunilor faţă de care se efectuează cercetări ( trafic de influență și efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:
– 90.000 dolari,
– 1.323.850 lei,
– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
– un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR,
– un tablou inscripţionat JEAN COCTEAU,
– o pictură pe lemn, inscripţionat AUREL ACASANDREI.

Aspectele descrise li se adaugă acelora pentru care a fost deja formulată o altă cerere anterioară (comunicat 538/VIII/3 din 19 martie 2015).

Cererile de obţinerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale, respectiv de încuviințare a reţinerii şi arestării preventive au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Cererilor transmise le-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată.”

- Reclamă -

sursa: rtv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Atenție – Actualizarea la iOS 17.5, pozele șterse de pe iPhone-ul tău, chiar și cu mulți ani în urmă, ar putea să reapară.

Un bug neobișnuit în iOS 17.5 pare să facă ca fotografiile șterse să reapară pe iPhone-uri recent actualizate, generând...
Sari la conținut