”Doamnelor și domnilor senatori,
Dreptul la sănătate — unul din drepturile fundamentale ale omului — consfințit, de altfel, și în Constituția României — implică dreptul la viață, la un standard de trai adecvat și acces nediscriminatoriu la servicii medicale de calitate.
Iar cei în măsură să vegheze la asigurarea accesului neîngrădit al celor suferinzi la asistență medicală sunt — așa cum se știe — decidenții politici.
Din păcate, ani de zile, sistemul medical românesc a rămas anchilozat, nereformat din cauza unor mentalități învechite, a intereselor de grup, a unui management defectuos, dar, mai ales, din cauza subfinanțării. Pe scurt, un sistem de sănătate precar, cu impact macroeconomic negativ asupra productivității, competitivității, eficienței și, nu în ultimul rând, asupra duratei vieții!
Conform Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020, elaborate de guvernul PSD, aflăm că pacientul este așezat ‘în mijlocul sistemului; acesta are dreptul să fie reprezentat în mecanismele decizionale, să fie tratat cu respectul demnității și drepturilor sale’, iar ‘scopul global’ vizează ‘îmbunătățirea stării de sănătate a populației României’.
Se pune însă o întrebare firească: despre ce demnitate și drepturi ale cetățeanului putem vorbi, când, în anul de grație 2015, sistemului sanitar i s-a alocat un procent de 4 la sută din PIB?!
Cum putem vorbi despre reformă, standarde înalte, performanță, în condițiile în care media europeană a procentului din PIB destinat sănătății este de 8-9 la sută pentru țările din Vest și de 6 la sută pentru cele din Estul Europei?! In privința investițiilor publice în Sănătate, în România acestea sunt cele mai mici din UE, statul alocând anual circa 536 euro pe locuitor, față de media UE de 1620 euro (conform EUROSTAT).
Cum îi respectăm pe medici, asistenți medicali și, în egală măsură pe pacienți, atâta vreme cât — se cunoaște foarte bine situația — eșecurile reformei, tergiversările și, îndeosebi, subfinanțarea sistemului sanitar au avut un impact negativ atât asupra calității actului medical, cât și, deopotrivă, asupra nivelului de trai al personalului — medici și asistenți.
Ca să nu mai vorbim despre faptul că românul, în calitate de pacient, a fost în mod direct afectat! Ne veți răspunde, cu siguranță, că România nu a fost condusă doar de PSD, în cei peste 20 de ani de la Revoluție. Da, este adevărat, numai că partidul pe care îl reprezentați a clamat dintotdeauna grija pentru cetățean, pentru binele nației!
În cazul acesta, stimați colegi, cum se explică faptul că exodul cadrelor medicale continuă în ritm accelerat sub guvernarea dumneavoastră? Cum ați reformat sistemul sanitar, din moment ce miile de tineri medici, ca și medicii specialiști de înaltă calificare, precum și asistenții medicali continuă să se îndrepte spre țări dezvoltate din Vestul Europei sau de pe alte continente, acolo unde munca le este respectată prin salarii și condiții adecvate pentru desfășurarea actului medical?
Cifrele furnizate de statistici privind exodul medicilor și cadrelor medicale medii sunt absolut îngrijorătoare: circa 15000 medici și peste 50000 cadre medicale medii au părăsit România în ultimii ani! Conform estimărilor, în 23 de ani, România va rămâne fără medici specialiști!
Aceasta este realitatea: Exodul medicilor continuă, nu există politici privind factorii de risc; programele naționale de sănătate sunt decise arbitrar; actualizarea listei de medicamente compensate cu cele de ultimă generație continuă să fie tergiversată, prejudiciindu-i îndeosebi pe bolnavii cronici; mediul rural este în continuare lipsit de medici.
Cât despre natalitate, datele furnizate de către Centrul de Cercetare Demografică al Academiei Române sunt cât se poate de grăitoare: ‘România se află în cel de-al 26-lea an de declin demografic’. Iar INS ne spune că 2013 a fost primul an, după 1989, când populația României a fost sub 20 milioane locuitori! Și scăderea a continuat, conform acelorași surse, și în 2014. Așa s-a ajuns la un alt record trist: Nivelul natalității în România este sub media celui din Uniunea Europeană! În schimb, ne aflăm printre țările cu cea mai scăzută speranță de viață și cu una din cele mai ridicate rate ale mortalității!
Un alt subiect de mare actualitate este cel privind CARDUL DE SĂNĂTATE. Mai bine zis, o situație care ne-a demonstrat — pentru a câta oară?! — cum pot fi desconsiderați cetățenii României de către cei pe care i-au ales să le reprezinte interesele.
Modul în care Guvernul a înțeles să gestioneze implementarea cardului național de sănătate a fost cel puțin deplorabil. Anunțat cu surle și trâmbițe, de la începutul anului, acest card s-a dovedit un fel de ‘Cui al lui Pepelea’.
Factorii responsabili din Ministerul Sănătății nu au avut o colaborare efectivă cu CNAS, astfel încât să fie pus la punct un plan coerent de distribuire a acestor carduri în timp util. Unele carduri au ajuns prin Poșta la destinatari, alte case de asigurări, cum este OPSNAJ, nu au avut contract cu Poșta Română și cetățenii au fost obligați să depună cereri pentru a primi cardul la sediul OPSNAJ, în timp ce altă alții nu au intrat în posesia acestuia până la data de 1 mai, când devenea obligatoriu.
Iar după data de 1 mai, am asistat la HAOS total: medicii de familie refuzau acordarea de servicii medicale pacienților care aveau Cardul, și, pe de altă parte, din cauza numărului mare de accesări simultane, cardurile nu puteau fi validate de către cititoarele de card!
În timp ce domnul ministru al sănătății a calificat drept ‘mici inadvertențe normale’ incidentele legate de nefuncționarea cardului de sănătate, cetățenii acestei țări, plătitori de asigurări, nu pot califica această situație decât într-un singur mod: INCOMPETENȚĂ CRASĂ!
Întrebarea pe care v-o adresăm, stimați guvernanți, stimate domnule Ministru al Sănătății, este: Chiar nu ați fi putut organiza această acțiune în mod profesionist, chiar nu se puteau pune la punct campanii ample de informare a cetățenilor, astfel încât aceștia să nu mai fie umiliți la ușile cabinetelor medicale?!
Chiar nu ați avut posibilitatea să le aduceți la cunoștință medicilor de familie instrucțiunile cu privire la utilizarea cardului și soluțiile pentru situațiile de excepție, când acesta nu poate fi validat? Se face publicitate pentru tot felul de lucruri inutile, dar când este vorba de o minimă considerație pentru cetățean, pentru pacienții adesea marcați de vulnerabilități, nu se găsesc suficiente fonduri!
Constatăm cu dezamăgire că, de fiecare dată când o strategie este gestionată defectuos, se găsește un vinovat de serviciu: Comunicarea, mai bine zis lipsa comunicării!
Iată de ce, domnilor guvernanți, vă adresăm întrebarea firească: ‘Cine vă împiedică să comunicați eficient?’ Să fie vorba de lipsă de comunicare sau de nepăsare față de cetățean?
Vă mulțumesc!
Dr. Ion LUCHIAN
Senator PNL — PRAHOVA
20 mai 2015”
