fbpx
miercuri, mai 8, 2024
spot_img

FOTO Ce străzi din Ploiești intră în reparații săptămâna aceasta

Citește Și

- Reclamă -

Mai multe străzi din Ploiești intră în reparații săptămâna aceasta, a anunțat primăria Ploiești într-un comunicat de presă.

„Primăria Municipiului Ploiești demarează lucrări de reparații și întreținere străzi.
Astfel, în cursul acestei săptămâni, se vor executa lucrări de reparații curente și de ridicare a căminelor la cote pe strada Gh. Grigore Cantacuzino. De asemenea, se va realiza repararea trotuarelor pe strada Anul 1848.
Totodată, municipalitatea ploieșteană a emis deja comandă pentru executarea lucrărilor de reparații pe Bulevardul Republicii, pe tronsonul dintre Piața Victoriei și Piața Eroilor.
Activitățile menționate vor fi efectuate de către S.C. ANDAUR CONSTRCTII S.R.L. în baza contractului “Lucrări reparații curente și întreținere străzi în Municipiul Ploiești”, care este valabil până la 31.12.2021.
În baza acestui contract, se vor derula lucrări de întreținere și reparații punctuale pe mai multe artere de circulație din orașul nostru. Astfel, municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere și recomandă, pe cât posibil, utilizarea rutelor ocolitoare, în zonele în care se vor executa activitățile amintite.”, au transmis reprezentanții municipalității.
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Florin Piersic, în stare gravă. Are septicemie 

Într-o conferință de presă de miercuri, medicii de la Institutul Inimii din Cluj au explicat că actorul Florin Piersic,...
Sari la conținut