fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Legea pentru protejarea celor care nu-și pot plăti ratele, la un pas de a fi adoptată

Citește Și

- Reclamă -

rate - Ziarul INCOMODSperanţe pentru românii cu credite imobiliare care nu îşi mai pot achita ratele. Aceştia ar putea scăpa de executarea silită, potrivit legii insolvenţei persoanelor fizice aflate miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Cei care se află în astfel de situaţii trebuie totuşi să îndeplinească mai multe condiţii.

Proiectul controversat al legii privind insolvenţa per­soanelor fizice este la un pas de a fi adoptat, urmând să fie dezbătut miercuri în Camera Deputanţilor, care este for decizional.

- Reclamă -

Pe scurt, legea prevede ca un debitor care nu îşi mai poate achita datoriile să poată fi „ajutat” cu un plan de rambursare pe 5 ani sub supra­vegherea unei comisii de insolvenţă.

„Sper ca mâine legea să primească aviz favorabil şi miercuri să intre în dezbatere în plen. Proiectul include două proceduri: procedura adminis­trativă şi cea de lichidare.

A doua se face doar în faţa instanţelor când un debitor ştie că nu mai are nicio şansă de redresare şi cere lichidarea activelor. A doua presupune un plan de rambursare pe 5 ani cu posibilitatea de prelungire un an.

- Reclamă -

Iniţial, partenerii internaţionali voiau un plan pe trei ani şi consider un succes că am reuşit extinderea ter­menului”, a declarat pentru ZF deputatul Ana Birchall (PSD), iniţiatoarea pro­iectului.

Proiectul de lege privind insolvenţa personală a stârnit multe controverse de-a lungul vremii, principalul obiecţii venind din partea băncilor, care au susţinut că o astfel de lege ar putea încuraja datornicii să nu îşi mai plătească la timp datoriile.

Riscul nu este asociat numai băncilor, ci tuturor categoriilor de creditori, care ar putea fi dezavantajaţi de o astfel de măsură, spun contestatarii măsurii.

Birchall spune însă că au fost prevăzute sancţiuni foarte dure pentru cei care fac abuz de această lege şi că scopul iniţiativei este acela de a îi proteja pe cei de bună-credinţă.

- Reclamă -

sursa: rtv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut