fbpx
miercuri, mai 8, 2024
spot_img

Miliarde cheltuite de TCE pentru vopsirea tramvaielor-FOTO DOCUMENTE

Citește Și

- Reclamă -

Chiar dacă lucrările de reabilitare a liniilor de tramvai 101 și 102 au fost finalizate, cu probleme încă la linia lui 102, promisiunile făcute în campania electorală cum că la Ploiești vor circula tramvaie noi s-au pierdut în ceață. Dar pentru că la noi se aplică proverbul ”pe afară e vopsit gardul…”, TCE a decis să le ofere ploieștenilor tramvaie recondiționate.

Așa s-au trezit ploieștenii cu aceleași tramvaie antice pe care TCE nu a făcut altceva decât să le vopsească.  Și după cum veți vedea, chiar pe bani foarte multi.

- Reclamă -

Reporterii ziarului Incomod au intrat în posesia unor documente care arată sumele colosale, de ordinul miliardelor de lei vechi, cheltuite pentru vopsirea tramvaielor care circulă în prezent prin Ploiești.  Menționam că în afara aspectului exterior, nu s-a schimbat absolut nimic în interior, lucru pe care orice ploieștean îl poate observa cu ușurință. E de ajuns să circule câteva stații cu 101.

Iată ce sume s-au cheltuit pentru trei tramvaie care au fost ”reabilitate”. Cât de reabilitate, că tot vorbeam de vopsirea lor, puteți vedea în prima fotografie unde se poate observa clar că stratul de vopsea a început să se scorojească.

Iată mai jos sumele cheltuite pentru trei tramvaie a TCE:

- Reclamă -

1- Reabilitarea stării tehnice inițiale la tramvai KT4D, număr de inventar 25094.

Deviz din 31.12.15 în valoare de 166978,61 lei.

2- Reabilitarea stării tehnice inițiale la tramvai KT4D, număr de inventar 25079.

Deviz din 31.12.15 în valoare de 247221,22 lei.

- Reclamă -

3- Reabilitarea stării tehnice inițiale la tramvai KT4D, număr de inventar 25090.

Deviz din 31.12.15 în valoare de 171339,13 lei.

Este adevărat că ploieștenii încă mai speră că vor circula cu tramvaie noi, în condiții normale, dar știți cum se zice, speranța moare ultima.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Școală nouă în comuna Puchenii Mari. Investiția a fost realizată pe fonduri europene

160 de elevi din comuna Puchenii Mari s-au întors din vacanța de Paște într-o școală nouă. Este vorba despre...
Sari la conținut