fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Ministerul Finanţelor propune garanţii suplimentare de 500 milioane lei pentru programul Prima Casă

Citește Și

- Reclamă -

Ministerul Finanţelor a anunţat, marţi, că va propune alocarea de garanţii suplimentare de 500 milioane lei pentru programul Prima Casă, în condiţiile în care plafonul pentru acest an a fost aproape integral epuizat, noile garanţii permiţând acordarea de credite suplimentare de 1 miliard de lei prin programul guvernamental.

În luna aprilie, mai multe bănci au cerut suplimentarea plafonului pentru programul Prima Casă, în condiţiile în care au epuizat sumele alocate şi aveau în aşteptare mii de cereri din partea clienţilor.

„Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului de garanţii aferent acestui an cu suma de 500 milioane de lei. Măsura răspunde solicitărilor  potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului şi de adoptarea legislaţiei privind darea în plată”, a menționat ministerul, într-un comunicat.

- Reclamă -

Pentru acest an, statul alocase iniţial garanţii de stat de 1,69 de miliarde de lei în cadrul programului Prima Casă.

Însă cum statul garantează jumătate din valoarea împrumuturilor acordate prin Prima Casă, băncile au putut acorda în acest an credite cu o valoare totală dublă, adică de 3,38 miliarde de lei.

Însă tot plafonul alocat entru 2016 a fost deja epuizat în special ca urmare a proiectului Legii dării în plată, care a creat panică în rândul multor români.

„Astfel, în 2016, până la data de 1 mai 2016, au fost acordate 13.100 de garanţii în valoare de 1,2 miliarde de lei, faţă de perioada similară a anilor 2015 şi 2014, în care au fost acordate garanţii în valoare de circa 668 milioane de lei şi respectiv 536 milioane de lei. Aceste evoluţii au condus la necesitatea celei de-a doua redistribuiri a plafoanelor alocate pe instituţii financiare în 2016”, a precizat Ministerul Finanţelor.

- Reclamă -

Programul Prima Casă, lansat în 2009, în plină criză economică şi financiară, s-a bucurat de popularitate printre români. Până la 1 mai 2016, peste 178.000 de locuinţe au fost cumpărate prin intermediul programului guvernamental, în valoare de aproape 30 de miliarde de lei, potrivit datelor oficiale.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut