fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Nurca, specie rară din Europa, va avea insule artificiale construite special în Delta Dunării

Citește Și

- Reclamă -

Nurca europeană va avea insule artificiale construite special pentru ea în Delta Dunării. Investiția va fi realizată în cadrul unui proiect finanțat prin Pogramul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, inițiat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

Nurca este una dintre cele mai rare și periclitate specii de mamifere din Europa.

- Reclamă -
„Nurca europeană este una dintre cele mai rare şi periclitate specii de mamifere existente pe continentul nostru, actualmente supravieţuind doar în 5 ţări pe glob: Rusia, Spania, Franţa, Ucraina şi România. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării reprezintă unul dintre ultimele refugii ale acestei specii, însă odinioară înregistra o distribuţie largă în România. În Deltă, nurca europeană este larg răspândită, practic, exceptând acvatoriile întinse, localităţile, polderele agricole şi silvice, prezenţa speciei a fost confirmată în majoritatea zonelor. Populaţia de nurcă europeană de aici a fost evaluată la minim 1.130 de exemplare şi maxim 2.280 de exemplare”, se arată într-un material transmis de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) la solicitarea AGERPRES.

Animal predominant nocturn, terestru şi acvatic, nurca înoată prin mişcări ale tuturor celor patru picioare. Duce o viaţă solitară sau, temporar, în familie, iar iarna nu hibernează.

„Nurcile au fost observate în timpul zilei atât în sezonul rece, cât şi în cel cald. Îşi fac adăposturile în galeriile lărgite ale şobolanilor de apă sau ale bizamilor, de obicei lângă arborii de pe malul apei, preponderent sălcii. Uneori şi în scorburi, pe sol, stufăriş sau desişuri de vegetaţie ierboasă”, precizează sursa citată.

Bugetul total estimat al proiectului este de 40,6 milioane de lei, din care 85% reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Sursa: g4media.ro
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un avion de linie scos din uz va deveni restaurant

Un avion de pasageri vechi va fi transformat în restaurant, în cadrul unui proiect de amenajare a unui muzeu...
Sari la conținut