fbpx
joi, mai 2, 2024
spot_img

O ambulanță SMURD a lovit, pe trecerea de pietoni, un tânăr surdo-mut

Citește Și

- Reclamă -

Un tânăr de 14 ani, surdo-mut, a fost accidentat mortal, duminică, în timp ce se afla pe o trecere de pietoni din Cluj-Napoca, de către o ambulanţă SMURD aflată în misiune.

„Ambulanţa se deplasa în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase pornite, şi a surprins, pe o trecere de pietoni de pe b-dul 21 Decembrie, un tânăr de 14 ani care era angajat în traversare. În urma accidentului, pietonul a decedat şi în momentul de faţă se fac verificări pentru a se clarifica toate aspectele de producere a acestui nefericit eveniment. Tânărul era cu deficienţe, era surdo-mut”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar.

- Reclamă -

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, pentru AGERPRES, că ambulanţa respectivă era în misiune de salvare a unui nou-născut.

„Am avut o ambulanţă de neonatologie care se deplasa la o intervenţie, să preia un copil nou-născut adus cu elicopterul pe Aeroportul din Cluj-Napoca. În timp ce se deplasa la intervenţie, a lovit un tânăr, un adolescent de 14 ani. Ambulanţa de neonatologie a rămas pe loc, echipajul medical a fost preluat de o altă ambulanţă SMURD şi a fost dus pentru a prelua copilul de la aeroport. Altă ambulanţă de la Serviciul judeţean a intervenit pentru a acorda asistenţă medicală şi a efectua manevre de resuscitare pentru adolescent”, a precizat Andrei Biriş.

sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Oamenii sunt evacuați la Slănic chiar înainte de Paște. Craterul care pune în pericol blocurile se adâncește văzând cu ochii

Noi evacuări în orașul care se surpă. Prefectul din Prahova cere și mai multor oameni să plece din case...
Sari la conținut