fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

O femeie s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Județean

Citește Și

- Reclamă -

UPDATE: Potrivit unor surse medicale, femeia, care avea o tumoră cerebrală, ajunsese la Terapie Intensivă după o altă tentativă de suicid. Aceasta ingerase medicamente. Femeia mai avusese și înainte astfel de tentative.

Acum, aceasta a văzut un geam deschis și a sărit.

- Reclamă -

Știrea inițială:

O femeie s-a aruncat în gol, de la etajul 4 al Spitalului Județean Ploiești, miercuri, în jurul orei 9.45.

Potrivit martorilor, femeia a murit pe loc.

„La data de 2 august a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că o femeie s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unei unități medicale din municipiul Ploiești.

- Reclamă -

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani, din Păulești, care a fost declarată decedată de personalul medical.

Din primele verificări efectuate de polițiști, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni cu intenție.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut