fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Prahova în Acţiune cere un referendum local pentru renunţarea la CET Brazi

Citește Și

- Reclamă -
Partidul Prahova în Acţiune propune organizarea unui referendum local în Ploieşti, în primăvara lui 2023, pentru renunţarea completă la CET Brazi şi la sistemul centralizat de termoficare. Consilierul local Alexandru Ştefan, cel care a transmis propunerea, sugerează şi efectuarea unei plăţi unice de la bugetul local pentru fiecare apartament debranşat, pentru a acoperi costurile cu o centrală termică nouă.

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, consilierul municipal Alexandru Ştefan, de la Prahova în Acţiune, a sugerat organizarea unui referendum, argumentând că Ploieştiul este „într-o situaţie dificilă”, cu sistemul centralizat de termoficare extrem de învechit. El a argumentat că o eventuală modernizare a sistemului ar costa extrem de mult şi ar presupune săpături prin mare parte din oraş, în timp ce Primăria ar continua să acorde subvenţie de la bugetul local, iarnă de iarnă, pentru ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat.

În cealaltă variantă, sugerată de consilierul local, în situaţia în care lumea ar fi de acord la referendum cu debranşarea şi renunţarea completă la CET Brazi, Primăria ar efectua o plată unică, echivalentul a aproximativ trei ani de plată a subvenţiei, dar ar scăpa apoi de cheltuieli la acest capitol, în timp ce oamenii ar avea independenţa să îşi încălzească apartamentele cum consideră mai bine.

- Reclamă -

„În acest context dificil pentru Ploieşti, după ce vom trece această iarnă, consider că trebuie să ne întoarcem la popor. Există o lege care ne permite şi chiar recomandă şi voi propune colegilor consilieri locali un referendum local pentru debranşarea totală a municipiului Ploieşti. Această debranşare se va face cu oferirea unui cuantum financiar pentru fiecare apartament. Acest lucru a mai fost realizat şi în alte unităţi administrativ-teritoriale. Din punctul meu de vedere, ar rezolva în mare parte această criză”, a declarat consilierul Alexandru Ştefan, de la Prahova în Acţiune.

Pe calculul acestuia, efortul bugetar, raportat la o estimare de 55.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat din Ploieşti, ar fi de 220 de milioane de lei. Rămâne de văzut, totuşi, dacă o astfel de măsură este fezabilă, în primul rând din punct de vedere al consumului suplimentar de gaze pe care l-ar presupune trecerea de la sistemul centralizat la unul cu centrale proprii de apartament, în al doilea rând din punct de vedere al emisiilor nocive din atmosferă. Totodată, reglementările europene încurajează tocmai trecerea la sistemele centralizate, iar, din această perspectivă, normele de tranziţie justă recent aprobate s-ar putea să nu le permită autorităţilor publice să susţină financiar o eventuală debranşare în masă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. „Rămâne de văzut, totuşi, dacă o astfel de măsură este fezabilă, în primul rând din punct de vedere al consumului suplimentar de gaze pe care l-ar presupune trecerea de la sistemul centralizat la unul cu centrale proprii de apartament…”
    Ce va … preocupa grija de consumul de gaze al persoanelor fizice!!!
    Ramane de vazut daca nu cumva consumul actual de gaze al CET Brazi se va dovedi mai mare decat suma consumurilor individuale ale centralelor de apartament.

    La urma urmei, daca in sistem centralizat s-ar consuma mai putine gaze decat in sistem independent termoenergetic
    de ce mai trebuie subventionat pretul gigacaloriei termoficate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut