fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Prahovean țepuit de șarlatani care au scos la vânzare mașini la preț ”avantajos”. Cum funcționa escrocheria care a făcut zeci de victime în toată țara

Citește Și

- Reclamă -

22 de percheziții domiciliare au avut loc, marți 19 decembrie, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune. Cel puțin 52 de persoane au căzut în plasa unor șarlatani din Vâlcea care vindeau mașini la preț avantajos.

Oamenii plăteau avans de mii de euro, dar nu mai primeau și mașina. Prejudiciul total, calculate până la acest moment al anchetei, depășește un milion de lei

- Reclamă -

”Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Argeș, Iași, Teleorman, Vâlcea și Vrancea, au pus în executare 22 de mandate de percheziție domiciliară în județele Argeș, Iași, Ialomița, Vâlcea, Vrancea și Teleorman, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune.

În fapt, în perioada 1 noiembrie 2022 – prezent, persoanele bănuite, ar fi comis, în repetate rânduri înșelăciuni în mediul online, prin publicarea de anunțuri fictive pe platforme de specialitate, prin care ofereau, spre vânzare, autoturisme la prețuri avantajoase, pentru care cereau sume de bani, drept garanții, sume care erau virate în conturi din străinătate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Până la acest moment, au fost identificate 52 de persoane vătămate, existând alte 47 de cauze similare, pe întreg teritoriul României.

- Reclamă -

Prejudiciul în cauză este aproximativ 1.000.000 de lei.

De asemenea, la acest moment este investigată situația financiară a altor 50 de persoane fizice din țară, colaboratori ai grupului organizat, fiind dispuse, până în prezent, trei Ordine Europene de Anchetă în Belgia, Lituania și Regatul Unit al Marii Britanii.

În cauză, au fost emise 32 de mandate de aducere.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă precum telefoane mobile, cartele SIM, carduri bancare, documente privind tranzacții bancare, sume de bani, trei arme, urmând a fi stabilită proveniența acestora, dar și articole pirotehnice.

- Reclamă -

În baza probatoriului administrat urmează să fie reținute patru persoane.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

FOTO: ARHIVĂ

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut