Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare şi la 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, în dosarul în care este acuzat că a cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la judecători.

Inițial, pe 17 iunie 2015, Rudel Obreja a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani închisoare cu executare, însă judecătorii de la Curtea de Apel București au decis, în apel, ca această pedeapsă să fie cu suspendare.

Trebuie menționat că cei doi magistrați din completul de la CAB, Elena Raluca Costache și Adrian Viorel Podar, nu au căzut de acord asupra deciziei pe care urmau să o dea în cazul lui Obreja.

Judecătorul Adrian Viorel Podar considera că dosarul ar trebui trimis la Tribunalul București pentru rejudecare, deoarece magistratul de la instanța de fond care l-a condamnat pe Rudel Obreja nu a analizat situația de fapt și probele în favoarea fostului președinte al Federației Române de Box.

În consecință, s-a format un complet de divergență prin introducerea unui al treilea judecător, iar acesta a votat ca Obreja să fie condamnat, însă cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins, în mod direct, de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (denunțător în cauză) suma de 1.000.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de Vîntu, în calitate de inculpat, împotriva unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii pentru favorizarea infractorului.

„Inculpatul Obreja a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro, să fie remisă înainte de pronunțarea hotărârii, iar diferența de 800.000 euro, după obținerea soluției favorabile. Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Rudel Obreja a susținut că persoanele pe lângă care își exercita influența i-au transmis denunțătorului, prin intermediar, că va obține cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a noului cod (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare noul CP și noul CPP). Recursul a fost soluționat anterior datei de 1 februarie 2014 și a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă”, susține DNA.

Conform DNA, în vara anului 2013, Rudel Obreja ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), pe care a rugat-o să îi intermedieze o întâlnire cu Vîntu, susținând că avea intenția să-i propună o „afacere”. În urma răspunsului primit, Obreja a aflat că Vîntu era dispus să-l primească la locuința sa.

„Denunțătorul a declarat că, inițial, ar fi interpretat propunerea inculpatului Obreja ca fiind o ofertă de informații pe care ar fi putut să le folosească, ca probe, în apărarea sa, în procesul aflat pe rolul ÎCCJ. (…) Discuția pe care ar fi avut-o cu inculpatul ar fi relevat însă o altă conotație a acestei propuneri de afaceri, solicitarea vizând obținerea sumei de un milion euro în schimbul influenței pe care a susținut că ar fi putut să o exercite asupra judecătorilor ÎCCJ, pentru obținerea unei soluții de achitare a denunțătorului. (…) Inculpatul nu a oferit niciun indiciu cu privire la identitatea persoanei prin intermediul căreia ar fi intervenit pe lângă judecătorii ÎCCJ”, susțin procurorii DNA.

Rudel Obreja a propus o nouă întâlnire pentru a oferi și alte detalii legate de intervenția sa pe lângă judecători, însă Vîntu i-a solicitat să-i comunice numele magistraților din completul care fusese învestit cu judecarea dosarului său, informație care la vremea respectivă nu era publică.

DNA preciza că, imediat după întâlnirea pe care a avut-o cu Rudel Obreja, Vîntu l-a informat pe avocatul său că dorește să aducă la cunoștința autorităților judiciare propunerile primite.

„În 12 noiembrie 2013, Obreja a reiterat discuția (…). Inculpatul a susținut că persoana cu care se afla în contact și care exercita intervenția pe lângă judecători ar fi fost îngrijorată de faptul că denunțătorul era implicat într-un scandal mediatic recent, situație care nu era convenabilă aranjamentelor privind dosarul, deoarece autoritățile sau presa ar fi putut să îl monitorizeze pe acesta în perioada respectivă. În pofida îngrijorării exprimate, inculpatul a afirmat că atât el, cât și persoanele implicate în soluționarea favorabilă a dosarului puteau realiza în continuare intervenția promisă”, menționează procurorii.

DNA mai arată că, în 10 ianuarie 2014, Rudel Obreja a afirmat că în dosarul în care era inculpat Vîntu ar fi sosit o hârtie de la ”servicii”, despre care a susținut că îi era nefavorabilă, sugerând că avea această informație de la persoana pe lângă care făcea intervenția.

Vîntu s-a interesat despre conținutul acestei „hârtii” sau măcar de la ce instituție provenea înscrisul, însă Obreja nu a putut să-i ofere nicio informație.

Obreja i-a transmis, din partea persoanei pe lângă care făcea intervenția, că trebuia să solicite o amânare la primul termen de judecată, însă Vîntu i-a atras atenția că primul termen de judecată avusese loc chiar în ziua respectivă și că deja instanța de judecată acordase o amânare a judecării cauzei.

Cu același prilej, Vîntu i-a reproșat lui Obreja că nu era la curent cu situația dosarului său, exprimându-și bănuiala că era victima unei escrocherii.

Pe 23 ianuarie 2014, Vîntu s-a întâlnit din nou cu Obreja, care ar fi susținut că persoana pe lângă care intervenea dorea să solicite un nou termen de judecată.

De asemenea, Obreja a transmis că intervenția era sigură dacă era obținută amânarea dosarului, deoarece posibilitatea de a „aranja” soluția exista doar în situația în care intrau în vigoare noul Cod penal și noul Cod de procedură penală.

Pe 27 ianuarie 2014, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanța supremă la doi ani închisoare cu executare, pentru favorizarea lui Nicolae Popa.