fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Şcoala Gimnazială „I. A. Bassarabescu” pune orașul Ploieşti pe harta Europe Code Week 2019

Citește Și

- Reclamă -

Clasa a IV-a C din „Școala Gimnazială “I.A.Bassarabescu, Ploieşti ” organizează evenimentul „Cultivarea competenţelor digitale” https://codeweek.eu/events?country_iso=RO; https://codeweek.eu/view/217802/cultivarea-competentelor-digitale eveniment  de programare și tehnologie în cadrul inițiativei Europe Code Week 2019, sprijinită de Comisia Europeană. Acesta se adresează elevilor din ciclul primar  și se desfășoară în perioada  5 – 14 octombrie 2019, în incinta școlii, alături de cadrul didactic.

Evenimentul este finanțat cu ajutorul inițiativei Meet and Code – https://www.meet-and-code.org/  susținută la nivel european de compania de software SAP. Meet and Code este coordonată de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 25 de țări europene și susține, pentru al treilea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare desfășurate în timpul Europe Code Week (5 – 20 octombrie 2019). În România, inițiativa Meet and Code este coordonată de Asociația Techsoup.

- Reclamă -

Evenimentul „Cultivarea competenţelor digitale” constă într-o serie de activităţi practice care vor fi desfășurate și coordonate de profesor Crăciun Daniela împreună cu elevii din clasa a IV- a C. Această activitate se va desfăşura pe parcursul a zece zile , începând cu data de 5 octombrie 2019, şi va avea drept grup țintă cei 32 elevi din clasa a IV-a C, cu vârste cuprinse între 10-11 ani. Activitatea vizează dezvoltarea competentelor digitale , de înțelegere a programării și dezvoltarea de competențe esențiale legate de gândirea computațională, folosind aplicaţii precum WordCloud / Word Art Generator/ Word Cloud Art Creator, Quick, QR Code sau teste de evaluare interactiva folosind aplicatia Kahoot.

Scopul aşteptat  în urma utilizării aplicaţiilor sunt  realizarea de lecţii interactive folosind tehnologia .

„Code Week pentru clasa și şcoala noastră înseamnă un prim pas către dezvoltarea digitala și spre comunitatea europeană. Am iniţiat un astfel de eveniment deoarece consider că smartphone-urile și calculatoarele sunt viitorul, iar copiii au abilități pentru asta! Trebuie să le cultivăm competențele. Cunoaștem interesul învățăceilor noștri în a utiliza tehnologia și trebuie să recunoaștem că una dintre competențele pe care urmărim să o dezvoltăm e cea digitală, deoarece meseriile lor, indiferent care vor fi, vor avea legătură și cu această componentă. Sunt multe studii, păreri Pro și multe Contra în ceea ce privește folosirea tabletelor și a telefoanelor în activitățile noastre școlare. Consider că învăţarea ajutată de calculator nu este doar benefică, dar şi distractivă. Implicarea mea în astfel de evenimente se datorează faptului că îmi doresc să le ofer elevilor mei oportunităţi egale cu ale altor elevi din şcolile europene, fiind pasionată de tehnologie” – Crăciun Daniela, profesor coordonator.

- Reclamă -

Comisia Europeană sprijină inițiativa Europe Code Week ca parte a strategiei sale pentru o piață unică digitală. În Planul de Acțiune pentru Educație Digitală, Comisia încurajează în special școlile să se alăture inițiativei, obiectivul fiind acela de a avea 50% din toate școlile europene implicate în promovarea digitalizării, până în anul 2020.

La nivel european, valoarea finanțărilor acordate prin programul Meet and Code s-a ridicat anul acesta la peste 430.000 Euro, sumă alocată pentru susținerea evenimentelor organizate în 25 de țări, în cadrul Europe Code Week 2019.

“Începând cu anul 1994, Ziua Educației se sărbătorește anual în data de 5 octombrie pentru a aniversa semnarea recomandărilor UNESCO privind statutul profesorului, principalul document ce adresează drepturile si responsabilitățile profesorilor la nivel global. Recomandarea semnată atunci împreună cu recomandarea din 1997 privind învățământul superior reprezintă principalul cadru de referință în ceea ce privește responsabilitățile și drepturile cadrelor didactice și standardele de pregătire profesională, angajare și condiții de predare și învățare.

Anul acesta ne-am hotărât să sărbătorim prin învăţare în avans ziua de 5 Octombrie – Ziua Profesorului (sărbătorită la noi ca Ziua Educației). Ocazie perfectă ca albinutele din clasa a IV- a C să sarbatoreasca împreună ce este mai bun, frumos şi plăcut în această profesie, dar şi de a reflecta spre o nouă şcoală, o “şcoală a viitorului “cu “profesori ai viitorului” https://www.facebook.com/preparator77/media_set?set=a.2605164852877286&type=3

- Reclamă -

Astfel folosind diferite aplicaţii albinutele  au realizat câte un cloud realizat din cuvinte pe care elevii le rostesc despre cum văd ei „Învățătorul viitorului” sau ”Școala viitorului”Crăciun Daniela, profesor coordonator

În România, 90 de evenimente de programare și tehnologie organizate de 75 de organizații non-profit au primit finanțare prin programul Meet and Code, în valoare totală de 27.000 euro. Descoperiți mai multe detalii despre toate evenimentele Meet and Code din țară, aici – https://www.asociatiatechsoup.ro/blog/evenimentele-meet-and-code-2019

Pentru cel de-al treilea an consecutiv, sub motto-ul „Empowering a Generation”, Meet and Code încurajează organizațiile nonprofit din toată Europa să contribuie la promovarea educației digitale, prin evenimente de programare sau de tehnologie dedicate copiilor și tinerilor cu vârsta între 8 și 24 de ani. Conform raportului „The Digital Skills Gap in Europe” al Comisiei Europene din 2017, 9 din 10 locuri de muncă vor necesita abilități digitale în viitorul apropiat.

Asociația Techsoup, Compania SAP, organizația nonprofit germană Haus des Stiftens gGmbH și ceilalți parteneri ai rețelei TechSoup Europe sunt organizatorii inițiativei Meet and Code. Aceasta sprijină evenimente de tehnologie și programare în următoarele 25 de țări: România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Anglia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazahstan, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Ucraina, Belgia, Olanda și Portugalia.

Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

Sursa: comunicat de presă Prof.Crăciun Daniela, Şcoala Gimnazială “I.A.Bassarabescu” Ploieşti

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

FOTO Trei persoane rănite, în urma unui accident în Prahova

Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs în Prahova.Este vorba despre...
Sari la conținut