Scandal după scandal la Clubul Municipal Sportiv Ploiești. După ce primarul Andrei Volosevici a vorbit despre dublă contabilitate în cadrul clubului, iată că un nou incident a tulburat apele.
Sâmbătă, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a premiat 600 de copii pe stadionul Ilie Oană. Volosevici spune că ”ședința foto de campanie” nu a beneficiat de aprobare din partea Primăriei Ploiești. (foto)


Practic, conform legii, orice activitate desfășurată pe stadion trebuie să fie în baza unui contract de închiriere. Clubul a pierdut astfel niște bani, deoarece solicitarea pentru desfășurarea festivității de premiere nu a ajuns la primărie pentru aprobare.
Surse din cadrul CSM spun că Mirela Limboșeanu va reveni astăzi în cadrul cabinetului Volosevici, în calitate de consilier personal.
Și directorul adjunct va fi schimbat. Lucică Rădulescu va fi detașat pentru o jumătate de an la Parcul Constantin Stere de la Bucov, în funcția de director adjunct la Grădina Zoologică.
Conform acelorași surse, începând de miercuri, la conducerea CSM Ploiești va fi numit Dănuț Burghelea (foto).

Dănuț Burghelea este fost ofițer de poliție, acum pensionar și consilier personal al primarului Andrei Volosevici.