fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Țeapă dată de o agenție de turism unor clienți din Ploiești?! Cinci familii au fost nevoite să plătească de două ori aceeași vacanță

Citește Și

- Reclamă -

Zece ploieșteni au fost nevoiți să plătească de două ori aceeași vacanță. Cele cinci familii au achiziționat sejurul printr-o agenție de turism, dar când au ajuns la hotel li s-a transmis că firma nu a achitat camerele așa că au fost nevoiți să scoată bani din buzunar.

Ploieștenii care ne-au contactat să ne povestească ce li s-a întâmplat cu plătit vacanța prin agenția Balneo Medica din București în urmă cu ceva timp și ne-au arătat și voucherul de cazare emis de firmă.

Când au ajuns săptămâna aceasta la hotelul din Gura Humorului, pentru care plătiseră vacanța, reprezentanții hotelului le-au spus că agenția nu a trimis niciun ban pentru plata sejurului și că dacă vor să se cazeze nu au decât să plătească din nou.

- Reclamă -

”Am încercat să-i spun, mi-au răspuns, mi-au spus că este o greșeala care va fi reparată imediat. Am văzut că nu se mai întâmpla nimic și am încercat să sun iar la ei, dar îmi blocaseră numărul.”, ne-a povestit ploieșteanul care ne-a contactat.

Oamenii au depus și plângere la ANPC și așteaptă acum să își recupereze cumva paguba.

Ziarul Incomod a solicitat puncte de vedere de la agenția de turism Balneo Medica, dar și de la ANPC. Până la ora publicării acestui articol nu am primit niciun răspuns. În măsura în care vom primi, le vom publica pe site.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut